Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:14 14 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Continuă demersurile pentru ridicarea blocului de 7 etaje, din Faleză Nord. Locuitorii din zonă, nemulțumiți

ro

09 May, 2020 00:00 2365 Marime text

Mihai Valentin Florin continuă procedura pentru investiția într-un imobil de şapte etaje în zona Faleză Nord, Pescărie, bl. PA2-PA4, sc. lot 7 din municipiul Constanţa.
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: construire imobil P+7E locuințe colective (ultimul etaj cu supantă + cameră tehnică)amplasare firmă luminoasă, împrejmuire teren, organizare șantier, realizare racorduri și branșamente utilități – cu respectarea regimului de înălțime, amplasat în mun.Constanța, zona PA2-PA4, lot 7, jud. Constanța. Titular al proiectului este Mihai Valentin Florin.

Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, str. Unirii, nr.23, Mun. Constanta, județul Constanța.
Amintim că la data de 30 ianuarie, Primăria Constanţa a emis certificatul de urbanism nr. 518 – „Construire imobil P+7e locuinţe colective amplasare firmă luminoasă împrejmuire gard teren organizare şantier, realizare racorduri şi branşamente utilităţi“. Terenul este situat în intravilanul municipiului Constanţa, are o suprafaţă de 500 mp, fiind identificat cu nr. cadastral 13259, înscris în cartea funciară a UAT Constanţa sub nr. 203185, şi este proprietate a lui Mihai Valentin Florin, conform extrasului de carte funciară eliberat sub nr. 8063/21.09.2016.

Terenul însă provine din Dispoziţia nr. 3135/2003 emisă de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, în beneficiul numitului Daniel Ene. Câţiva ani mai târziu, atât Radu Mazăre, cât şi Ene, alături de alţi aproape 35 de inculpaţi, au fost trimişi în judecată de DNA în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa. Iar în februarie 2019, Curtea Supremă l-a condamnat pe Ene la trei ani cu suspendare sub supraveghere, pe Radu Mazăre la 9 ani, iar Dispoziţia nr. 3135/2003 (în baza căreia a fost atribuit terenul din Faleză Nord) a fost desfiinţă, tot în Dosarul Retrocedărilor.
 

Date din proiect

Tema de proiectare stabilită de comun acord cu beneficiarul propune construirea unui imobil cu regimul de înălţime S+P+7E+8 parţial. Funcţiunile propuse sunt următoarele: subsol (sau demisol) - spaţii tehnice şi parcări pentru autoturisme; parter - spaţii comerciale şi parcare pentru autoturisme; etaj curent (1-7) - apartamente de 1, 2 şi 3 camere; etaj 8 parţial - restaurant, club cu terasa cu vedere la mare. Accesurile pietonal şi auto se vor realiza din carosabilul existent, care se va amenaja şi largi corespunzător. Aceasta face legătura cu aleile carosabile de la vestul amplasamentului, care debuşează spre strada Unirii. Circulaţia rutieră nu modifică traseul străzilor din vecinătate.

Aleile carosabile se vor dimensiona corespunzător pentru a asigura accesul la terenuri. În incintă se va asigura accesul carosabil şi pietonal la fiecare din obiective. Accesul autovehiculelor speciale se va face pe o faţadă sau două, corespunzător normelor specifice. Aleea carosabilă care deserveşte lotul 7 nu are îmbrăcăminte asfaltică şi este neamenajată. Se propune dimensionarea ei corespunzătoare şi amenajarea cu benzi de circulaţie, loc de întoarcere, îndreptarea traseului şi dotarea cu trotuare, rigole. În apropiere nu există linii de transport în comun care să fie afectate. Parcările pentru funcţiunile propuse se vor amplasa în incinta parcelelor, în funcţie de necesităţi, conform H.G.R.525/1996 şi normativului P132-93, câte un loc de parcare la 4 persoane angajate cu un spor de 10%. Blocurile de locuinţe existente vor beneficia de mărirea numarului locurilor de parcare. Circulaţia pietonală se va desfăşura în paralel cu cea carosabilă.
 

Aviz de mediu, solicitat în 2019

Reamintim că, anul trecut, Mihai Valentin Florin a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa documentaţia pentru elaborarea avizului de mediu necesar actualizării Planului Urbanistic Zonal, în temeiul deciziei civile nr. 622/ca/19.09.2016, pentru modificarea reglementarilor urbanistice aprobate pentru zona delimitată de str. Prelungirea Ion Raţiu, plajă şi aleile carosabile din faţa blocurilor PA6A, PA4, PA3 şi PA2. Suprafaţa terenului studiat este de 26.920 mp, iar suprafaţa terenului care a generat PUZ-ul este de 500 mp. Pe suprafaţa terenului studiat se află 7 construcţii rezidenţiale şi un grup de garaje.

Dintre cele rezidenţiale, 4 sunt blocuri de locuinţe colective, cu 5 sau 8 niveluri, fără spaţii comerciale la parter, construite în 1980. Celelalte trei clădiri sunt locuinţe individuale, construite în perioada 2005-2010, aflate în stare foarte bună. Garajele sunt într-o stare precară. Amplasamentul se află în cartierul Faleză Nord, în capătul străzii Ion Raţiu. Obiectul lucrării constă în aprofundarea şi rezolvarea complexă a problemelor funcţionale şi de circulaţie în zonă.
 

Petiția locuitorilor

Asociația de proprietari nr. 450 din Constanța, de pe strada Ion Rațiu, prin președintele Ion Croitoru, a transmis o petiție publică, în vara anului 2019, către Primăria Constanța, Agenția de Protecție a Mediului Constanța, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral și către presă, prin care cere să nu se aprobe actualizarea PUZ propusă de investitorul Mihai Valentin Florin pentru zona delimitată de prelungirea Ion Rațiu, plajă și aleile carosabile din fața blocurilor PA6A, PA4, PA3 și PA2.

În petiție, asociația menționează: „Prin prezenta, vă solicităm să respingeți emiterea avizului de mediu pentru actualizarea PUZ înaintat de investitorul Mihai Valentin Florin, având în vedere că memoriul general prezentat conține date eronate din anul 2017, distanțele dintre terenuri și clădiri sunt neadevărate și neactualizate, această zonă verde aflată în zona costieră fiind parcursă transversal și longitudinal de o rețea de conducte RAJA, situație care condiționează aprobarea edificării unor construcții, iar situația terenurilor adiacente din zonă este incertă, acestea fiind afectate de dosarul retrocedărilor”.

Potrivit Asociației nr. 450, prin aprobarea PUZ-ului în vederea ridicării unui imobil P+8E este încălcată servitutea de vedere pentru toate blocurile din zonă - PA6A, PA4, PA3 și PA2, urmând să fie afectată iluminarea naturală a acestora. Mai mult, din cauza distanțelor mici dintre blocurile existente și blocul care se va construi, locuitorii sunt în situația încălcării servituții privind distanța între construcții. Ei mai punctează faptul că întreaga zonă va fi expusă la supraaglomerare, iar prin construirea pe spațiu verde ar fi încălcate prevederile PUG și RLU.
Asociația a mai punctat că ABADL nu a prezentat un aviz în acest sens în legătură cu anularea accesului pietonal șu auto către plajă în situația apariției acestei construcții în zonă.
 

Se dorea bloc de 18 etaje

Potrivit documentațiilor anterioare depuse la APM Constanța, pe care le regăsiți în secțiunea „Documente”, dar și celor declarate de către Ion Croitoru, în trecut, investitorul a dorit construirea unui bloc de 18 etaje pe terenul de 500 de metri pătrați pe care Mihai Valentin Florin îl deține conform actelor. De altfel, Ion Croitoru a declarat că în urmă cu o lună a primit răspuns de la Ministerul Apelor și Pădurilor că acel teren se suprapune în proporție de 70% cu terenul statului. Totuși, în 2016, când Primăria Constanța a emis certificatul de urbanism nr. 4.142 din 13 decembrie 2016 pentru elaborarea unor studii de specialitate, acel teren de 500 mp a fost identificat cu număr cadastral 13259, înscris în cartea funciară a UAT Constanța, proprietatea lui Mihai Valentin Florin, conform extrasului de carte funciară.


Citește și

Locuitorii din capătul străzii Ion Rațiu din Constanța cer respingerea PUZ-ului inițiat de un investitor. Iată motivul! (documente)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii