Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:33 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administrația Fondului Imobiliar Constanța poate începe lucrările la imobilul de pe strada Mercur nr. 10

ro

12 Jul, 2023 18:00 1219 Marime text
foto: Pexels
  • Administrația Fondului Imobiliar SRL a obținut o autorizație de construire de la Primăria Constanța
  • Documentația este valabilă 24 de luni.
  • Este vizat imobilul de pe strada Mercur nr. 10 din Constanța
 
Administrația Fondului Imobiliar SRL a obținut o autorizație de construire de la Primăria Constanța, vizată fiind clădirea de pe strad Mercur nr. 10 din oraș.
 
Mai exact, prin AC 567 din data de 12 iulie 2023, se dorește executarea, la clădirea existentă de locuințe colective și spațiu comercial S+P+2E+pod circulabil, de lucrări de intervenție în primă urgență de consolidare, reparare, punere în siguranță, organizare de șantier conform prevederilor Legii nr. 50/1991 reabilitare, consolidare imobile aflate pe domniul public și privat al Primăriei Municipiului Constanța, prin AFI SRL Constanța. Condiția enunțată de municipalitate a fost următoarea: „Se va completa Autorizația de construire cu documentația DTAC, taxele, avizele și acordurile stabilite în certificatul de urbanism înregistrat cu nr.114916 din 16.06.2023, până la solicitarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor”. Documentația este valabilă 24 de luni.
 
 
Amintim că în octombrie 2022, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța a atribuit un contract de servicii de elaborare a documentației tehnico-economice, servicii de asitență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor și execuția lucrărilor de construcții privind obiectivul de investiții „Reabilitare imobile aflate pe domeniul public și privat al primăriei Constanța prin RAEDPP Constanța – imobil str. Mercur nr. 10”. Câștigător a fost desemnată societatea Draft Dinamic Construct SRL. Valoarea contractului este de 8.369.050,54 lei.
 
Administratorii societății Administrația Fondului Imobiliar SRL, sunt în acest moment: Alexandru-Marius Timofte, Ionel Damian, Mărioara Nițu, Stere Hira și Cristina Mădălina Filip. Potrivit www.termene.ro, AFI Constanța SRL, a raportat un profit de 104. 447 lei, o cifră de afaceri de 9.458.651 lei, datorii de 22.851.276 lei, 93 de angajați și provizioane de 218.702 lei.


AFI Constanța SRL nu mai administrează de la 1 iulie a.c. campusul social Henri Coandă și locuințele de tip ANL care au trecut în subordinea Direcției de Asistență Socială Constanța.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Patrimoniul societății municipiului Constanța După slujba de duminică, va fi desemnat noul director provizoriu al Administrației Fondului Imobiliar SRL!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii