Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:01 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IMM-urile investesc prea putin in tehnologii noi

ro

05 Sep, 2005 00:00 516 Marime text
Din cauza lipsei fondurilor si a surselor de finantare necesare, intreprinderile mici si mijlocii fac investitii de dimensiuni mici, iar achizitia de tehnologii noi este scazuta. Potrivit presedintelui Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC), Eugen Ovidiu Chirovici, cele mai afectate sunt micro-intreprinderile si intreprinderile nou infiintate. In prezent, ANIMMC desfasoara si Programul pentru sprijinirea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii prin fonduri in limita sumelor platite pentru impozitul pe profitul reinvestit. Prin acest Program, beneficiarii eligibili primesc fonduri in limita impozitului aferent profitului pe care societatea l-a reinvestit. Conform Raportului ANIMMC, doar o treime dintre IMM-uri au reusit introducerea de noi produse pe piata in anul 2004. IMM-urile active in sectorul industriei inregistreaza cel mai ridicat procent la capitolul produse noi introduse pe piata in anul 2004, respectiv 37,3 la suta. In 2004, ponderea intreprinderilor mijlocii care au achizitionat tehnologii noi a fost de 39,5 la suta, superioara mediei (21,2 la suta) si aproape dubla fata de micro-intreprinderi (20,2 la suta). De altfel, si capacitatea IMM-urilor de a introduce pe piata produse noi, ca rezultat al creatiei proprii, creste o data cu categoria de marime. Desi numai o treime din IMM-uri au reusit performanta introducerii de produse noi pe piata, totusi cele care au facut acest lucru au apelat aproape in egala masura la cele trei surse: produse noi din import (45,5 la suta), produse creatie a altor firme din Romania (46,0 la suta), pe ultimul loc aflandu-se produsele create de firma proprie (40,8 la suta).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii