Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:23 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regele Charles al III-lea va fi spitalizat în urma unei hipertrofii de prostată

ro

17 Jan, 2024 19:26 837 Marime text
Sursa foto: Wikipedia
 
  • Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, va fi spitalizat săptămâna viitoare din cauza unei hipertrofii benigne de prostată, a anunţat miercuri Palatul Buckingham, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Ca milioane de bărbaţi în fiecare an, regele a fost consultat pentru o hipertrofie de prostată. Afecţiunea de care suferă Majestatea Sa este benignă şi el va merge la spital săptămâna viitoare pentru o procedură corectoare", a anunţat Palatul Buckingham într-un scurt comunicat de presă.


Vestea a venit la mai puţin de două ore după ce s-a anunţat că nora sa Kate, prinţesa de Wales, a suportat o intervenţie chirurgicală abdominală şi va rămâne în spital până la 14 zile.

Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, avea programate mai multe angajamente oficiale în această săptămână, dar ele au fost amânate la recomandarea medicului său pentru a-i permite suveranului o scurtă perioadă de recuperare, ceea ce a determinat Palatul Buckingham să facă anunţul de miercuri.

De obicei, familia regală britanică nu dezvăluie detalii despre bolile membrilor săi, considerând că toate problemele medicale reprezintă o chestiune privată. Însă Palatul Buckingham a precizat că regele Charles al III-lea a dorit să împărtăşească aceste detalii pentru a-i încuraja astfel pe bărbaţii care se confruntă cu simptome să se prezinte la controale medicale.

Serviciul Naţional de Sănătate din Regatul Unit (NIH) a descris pe site-ul său prostata mărită benignă ca fiind o afecţiune ce poate afecta modul de urinare şi care este frecventă în rândul bărbaţilor de peste 50 de ani.

„Nu este cancer şi, de obicei, nu reprezintă o ameninţare gravă pentru sănătate", a precizat NHS pe site-ul său. „Mulţi bărbaţi se tem că dacă au o prostată mărită înseamnă că au şi un risc crescut de a dezvolta cancer de prostată. Însă nu este cazul".


Charles al III-lea a devenit rege al Regatului Unit în septembrie 2022 după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a. 
 
 
Citește și
Cancerul de prostată, printre cauzele mortalității la bărbați. Heka Hospital recomandă programarea la un medic urolog 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii