Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:55 27 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO. Regele Charles III și Regina Camilla vor vizita Vaticanul pentru întâlnirea cu Papa Leon XIV, la final de octombrie

ro

27 Sep, 2025 10:16 181 Marime text
Regele Charles al II-lea, Sursa foto: Wikipedia
Regele Charles al III-lea, șeful Bisericii Anglicane, și regina Camilla vor efectua o vizită de stat la Vatican la sfârșitul lunii octombrie pentru a se întâlni cu Papa Leon al XIV-lea, a anunțat sâmbătă Palatul Buckingham, notează AFP.

Aceasta va fi prima întâlnire a noului suveran pontif cu Charles și Camilla, scrie Agerpres.ro. 


Leon al XIV-lea va sărbători alături de cuplul regal Anul Jubiliar, sau Anul Sfânt, al Bisericii Catolice, care are loc la fiecare 25 de ani și atrage milioane de pelerini la Vatican.

'Această vizită va celebra, de asemenea, acțiunea ecumenică a Bisericii Anglicane și a Bisericii Catolice, reflectând tema Anului Jubiliar', a declarat Palatul Buckingham, fără a preciza datele exacte.

Cuplul regal s-a întâlnit în privat cu predecesorul suveranului pontif, papa Francisc, pe 9 aprilie la Vatican, cu 12 zile înainte de moartea sa, în marja unei vizite de stat în Italia. Charles, 76 de ani, care suferă de un cancer nespecificat, călătorește rar în străinătate.




Citește și
Regele Charles al III-lea îşi va relua călătoriile în străinătate anul viitor, în pofida cancerului de care suferă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii