Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:41 24 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regele Charles al III-lea va patrona una dintre cele mai mari organizații caritabile evreiești

ro

24 Mar, 2026 20:21 207 Marime text
Regele Charles; sursa foto: Facebook/ The Royal Family





Regele britanic Charles al III-lea a acceptat să patroneze una dintre cele mai mari organizații caritabile evreiești din Regatul Unit, a anunțat aceasta din urmă marți, la o zi după un presupus atac incendiar antisemit comis în nordul Londrei, informează Agerpres.

Community Security Trust (CST), care îi consiliază pe cei aproximativ 280.000 de evrei din Regatul Unit în chestiuni de securitate, a anunțat că suveranul britanic a acceptat invitația sa de patronaj, reflectând astfel 'angajamentul de lungă durată al monarhului de a promova toleranța, incluziunea și înțelegerea interconfesională'. Patronajul regal nu reprezintă o reacție directă la atacul incendiar, iar regele Charles, care este liderul spiritual al Bisericii Anglicane, are o lungă istorie de întâlniri cu diferiți lideri religioși și de promovare a dialogului interconfesional.


Biroul de presă de la Buckingham Palace nu a făcut până marți declarații pe această temă.

Anul trecut, regele Charles a vizitat o sinagogă în nordul Angliei după un atac în urma căruia doi credincioși evrei au murit. Suveranul britanic s-a declarat la acea vreme 'profund șocat și întristat' și s-a întâlnit cu unii dintre credincioșii care se aflau în interiorul sinagogii în momentul atacului.

În primele ore ale zilei de luni, patru ambulanțe evreiești au fost incendiate în timpul unui atac, despre care prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, a spus că este 'profund șocant', în timp ce Poliția investighează o posibilă legătură cu Iranul. În Regatul Unit au crescut îngrijorările legate de creșterea nivelurilor de antisemitism, iar CST a dezvăluit că 2025 a ocupat locul al doilea în clasamentul celor mai răi ani din istoria țării în ceea ce privește numărul de incidente.


'După părerea mea, este prea devreme să atribuim atacul de aseară din Golders Green statului iranian..., dar, indiferent cine a fost responsabil, impactul este grav', a declarat luni șeful Poliției din Londra, Mark Rowley, la dineul anual organizat de CST. El a dezvăluit că brigada de combatere a terorismului din cadrul Poliției britanice investighează o revendicare online a unui grup islamist, care a afirmat că este responsabil pentru alte atacuri comise în Europa și care legături cu statul iranian.


Citește și
Ape tulburi la Palatul Buckingham! Regele Charles al III-lea ia în calcul abdicarea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii