Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:03 23 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Donald Trump a semnat acordul de cooperare în domeniul militar cu Polonia. Ce s-a stabilit referitor la trupele americane

ro

24 Sep, 2019 02:04 959 Marime text
Preşedintele american Donald Trump a semnat luni, la New York, un acord de cooperare în domeniul militar cu omologul său polonez Andrzej Duda, ceea ce va conduce la creşterea numărului de trupe americane pe teritoriul statului central european, informează dpa, preluat de Agerpres.

"Este de aşteptat o creştere cu aproximativ 1.000 de militari americani în viitorul apropiat" a personalului actual, conform declaraţiei de cooperare. În prezent, personalul desfăşurat prin rotaţie în Polonia este la nivelul a aproximativ 4.500 de militari.

Cele două părţi au identificat şase locuri în care prezenţa militară va fi suplimentată, urmând să fie discutată, de asemenea, identificarea locului potrivit pentru dislocarea unei echipe de luptă a brigăzii armate.

Această declaraţie de cooperare trebuia să fie semnată la începutul lunii septembrie, la Varşovia, ceremonie care nu a mai avut loc din cauza anulării vizitei preşedintelui SUA ca urmare a apropierii uraganului Dorian de coasta statului Florida. Declaraţia de cooperare are la bază un acord-cadru, pe care şefii celor două state l-au semnat în iunie.

Trump i-a declarat preşedintelui polonez: a fost "foarte distractiv să lucrez cu tine şi cred că a fost foarte productiv".

El a mai afirmat că renunţarea la regimul de vize pentru cetăţenii polonezi este în lucru.

Totodată, preşedintele american a salutat "relaţia grozavă" pe care o are cu Polonia şi a asigurat că va efectua în curând o vizită la Varşovia.

Sursa foto: Agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii