Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:46 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Covid-19 Prima țară din Europa în care vaccinarea va fi obligatorie. La ce sumă se ridică amenzile

ro

16 Jan, 2022 18:39 2372 Marime text
  • Austria va introduce vaccinarea obligatorie din luna februarie.
 



Austria va introduce obligativitatea vaccinării pentru adulţi împotriva coronavirusului de la începutul lui februarie, sub riscul unei amenzi ridicate, a declarat duminică cancelarul austriac Karl Nehammer, conştient de caracterul "sensibil" al acestei premiere europene care divizează societatea, relatează AFP, citat de Agerpres.



"Aşa cum era prevăzut, vom face vaccinarea obligatorie de la începutul lui februarie" pentru cei de peste 18 ani, a declarat la Viena, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful conservator al guvernului, care conduce ţara împreună cu ecologiştii.



Toată săptămâna au avut loc dezbateri furtunoase în Parlament în jurul acestui proiect, în contextul în care 78,5% din populaţia eligibilă este vaccinată în acest moment cu schema completă.



"Este un proiect sensibil" dar "conform Constituţiei", care necesită "o fază de adaptare" care să le permită celor recalcitranţi să se vaccineze "până la jumătatea lui martie", a detaliat el.




Nu mai puţin de 27.000 de persoane au demonstrat sâmbătă în capitala austriacă împotriva acestei măsuri controversate, acuzată că încalcă libertăţile individuale.




"După aceea vor fi efectuate controale" şi a nu fi vaccinat va reprezenta un "delict" pasibil de "sancţiuni" financiare între 600 şi 3.600 de euro, în caz de recidivă.

Luată un timp în calcul, vaccinarea minorilor în vârstă de peste 14 ani a fofost în cele din urmă abandonată şi numai adulţii vor fi vizaţi de măsură, a precizat liderul conservator în prezentarea proiectului de lege care urmează să fie adoptat joi de parlament.


În Germania, un proiect similar, apărat de noul cancelar social-democrat Olaf Scholz, ar putea fi dezbătut în Bundestag la sfârşitul lui ianuarie.




Guvernul austriac justifică această măsură rară prin sufocarea spitalelor şi dorinţa sa de a atinge o rată de vaccinare de 90%, care ar permite potrivit experţilor săi atingerea unei imunităţi colective.



Măsura dispune de o largă majoritate în cameră, unde conservatorii şi Verzii, dar şi social-democraţii şi liberali susţin textul. Numai extrema dreaptă este împotrivă, în numele protejării libertăţilor individuale.




Excepţii sunt prevăzute pentru femeile însărcinate şi toate persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale.


Sursa Agerpres

Sursa foto: pexels 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii