FOTO.Captură record la Vama Isaccea pe traseul Constanța-Odessa Camion încărcat cu încălțăminte contrafăcută de aproape 5 milioane de lei, oprit la ieșirea din țară
FOTO.Captură record la Vama Isaccea pe traseul Constanța-Odessa: Camion încărcat cu încălțăminte contrafăcută
213
Marime text

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au oprit duminică, în jurul orei 10:00, un camion condus de un cetățean ucrainean pe sensul de ieșire din țară. Transportul efectua o cursă pe traseul China – Constanța – Isaccea – Odessa.
În urma controlului amănunțit al autovehiculului, autoritățile au descoperit 1.280 de perechi de încălțăminte purtând mărci internaționale consacrate, suspectate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Valoarea estimativă a mărfurilor reținute s-ar fi ridicat la aproximativ 4,912,000 de lei dacă produsele ar fi fost comercializate pe piață ca fiind originale.
Întreaga cantitate de încălțăminte a fost reținută de Autoritatea Vamală Română în vederea confiscării și expertizării, urmând să se stabilească cu exactitate autenticitatea produselor și măsurile legale aplicabile.
Această captură confirmă eforturile continue ale instituțiilor de frontieră de a combate comerțul cu mărfuri contrafăcute și de a proteja piața legală.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


