Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:01 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veleităţi de dealer auto? Ce avere are şeful Gărzii Financiare (documente)

ro

16 Dec, 2010 02:34 4309 Marime text

cap_8.jpgCristian Radu, comisarul şef al Gărzii Financiare Constanţa, a vândut în aprilie 2008 un autoturism ce nu figura în declaraţia sa de avere. Anterior, şeful de la Gardă vânduse un alt autoturism, de 15.300 de euro

Comisari de la Garda Financiară condamnaţi cu suspendare pentru mită, inspectori ai Direcţiei Generale de Finanţe Publice arestaţi după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau şpagă şi agenţi economici care se tem să denunţe funcţionarii publici care îşi cer partea. Astfel poate fi ilustrat sumar contextul în care afaceriştii constănţeni încearcă să-şi desfăşoare „business- ul", în oraşul de la malul mării. În condiţiile unei nemulţumiri tot mai mari la adresa instituţiilor cu atribuţii de control în mediul economic, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile - declarate - ale potentaţilor zilei, ale celor care dictează legea pe piaţa economică din Constanţa.

Primul, căruia îi prezentăm declaraţia de avere este, aşa cum apare pe portalul instituţiei, comisarul şef al Gărzii Financiare Constanţa, Cristian Radu. Acesta a declarat în 2008 şi 2009 (căci declaraţia de avere pentru anul 2010 nu este afişată pe site-ul Gărzii Financiare) că are credite la mai multe bănci, toate scadente în 2010, datoria totală ridicându-se la suma de peste 630 de milioane de lei vechi. Totodată, şeful de la Gardă a precizat că este proprietarul unui Mercedes „A" şi al unui BMW Seria 5. Dar, să o luăm cu începutul: potrivit declaraţiei de avere completate de Cristian Radu în octombrie 2008, la momentul respectiv, şeful de la Gardă avea un teren agricol în Tuzla, de 10.650 mp, achiziţionat în 2007, deţinut împreună cu soţia sa, Bianca. De asemenea, acesta a mai menţionat că are un apartament în Constanţa de 82,8 mp, cumpărat în 2002, tot împreună cu soţia. Cristian Radu mai deţine şi două autoturisme, un Mercedes „A" fabricat în 2000 şi un BMW Seria 5 fabricat în 2006, iar în februarie 2007 i-a vândut un autoturism unui anume Mihai Albu, în urma tranzacţiei primind 15.300 de euro. Fără active financiare sau conturi de vreun fel, comisarul şef al Gărzii Financiare Constanţa a notat datorii la bănci de 48.600 de lei, toate contractate în 2007 şi scadente în 2010.

Vânzare de autoturism nemenţionat în declaraţie

Foarte interesant, Cristian Radu a uitat să completeze tocmai rubrica cea mai importantă a declaraţiei de avere, anume venitul anual realizat. Totuşi, greşeala şi-a remediat-o în declaraţia completată pentru anul următor, când a notat că are un venit de 102.492 de lei, în timp ce soţia sa, angajată a APC, realizase un venit de 24.851 de lei. În continuare proprietar al Mercedes-ului fabricat în 2000 şi al BMW-ului Seria 5, Cristian Radu a precizat că în aprilie 2008 i-a vândut un autoturism lui Cătălin Ciocănaru, pentru suma de 6.200 de euro. Interesant este faptul că respectivul autoturism vândut lui Ciocănaru pare să se fi strecurat cumva neobservat, undeva între declaraţia de avere din octombrie 2008 şi cea completată în iunie 2009, deşi singurele maşini pe care Radu a menţionat că le are în proprietate în acest interval erau Mercedes-ul şi BMW-ul. Ţinând cont de faptul că în februarie 2007 a mai vândut un autoturism, unei alte persoane, pentru 15.300 de euro, iar în aprilie 2008 a obţinut 6.200 de euro tot din tranzacţiile cu automobile, se pare că şeful de la Gardă prezintă adevărate veleităţi de dealer auto. Terenul de la Tuzla şi apartamentul din Constanţa au rămas neschimbate, însă valoarea totală a datoriilor lui Cristian Radu a crescut la 63.700 de lei, suma urmând să fie returnată în 2010. Nu în ultimul rând, în declaraţia de interese, şeful de la Gardă a menţionat că este membru al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • MY MUIANOS DGFP 16 Dec, 2010 20:20 ATENTIE VINE GARDA FINANCIARA..1000 AMENDA 1000 SPAGA.,ASTA SE INTAMPLA CU INSPECTORII DE LA GARDA..NISTE HOTI,ESCROCI,MINCINOSI..IAU SPAGA DAR DA SI AMENDA...