Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:27 18 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou termen în Dosarul Retrocedărilor. Al 56-lea Radu Mazăre are șansa să-și exprime nemulțumirile

ro

01 Sep, 2014 00:00 2029 Marime text
Mâine, judecătoarea Corina Cornelia Dăescu, din Curtea de Apel Bucureşti, va redeschide celebrul dosar al retrocedărilor din Constanţa, cauză în care este judecat, printre alţii, şi Radu Ştefan Mazăre, edilul municipiului Constanţa.
 
După cum precizează și procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în acest dosar au fost deferite justiției circa 40 de persoane în legătură cu presupusa restituire şi atribuire nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza. Prin aceste fapte, afirmă procurorii DNA, ar fi fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro. La acest termen (al 56-lea), părțile împlicate în proces au șansa să depună eventuale obiecțiuni legate de primul raport de expertiză topografică efectuat în cauză. Cu privire la acest raport, primarul Radu Mazăre a declarat că, la prima vedere, i-ar fi favorabil. „(...) Nu poţi să vii să mă bagi în puşcărie pentru că au scris nişte funcţionari ai DNA că terenul nu valora 100 de euro, ci 300 de euro. S-a făcut o evaluare, la fel trebuie făcută o expertiză. Neutră. Ceea ce se întâmplă în acest moment, slavă Domnului (n.r. primarul îşi face cruce), la mine, în proces. Judecata va mai dura... dar nu este logic? Dacă sunt acuzat de 130 de terenuri, 114 milioane, nu este normal să se facă (n.r. expertiză)? Să fie cântărită de oameni de specialitate“, a mai declarat Radu Mazăre.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii