Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:51 27 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE A fost găsit. Un deținut de la Penitenciarul Poarta Albă a evadat de la punctul de lucru

ro

11 Dec, 2019 13:28 6820 Marime text
Miercuri, 11.12.2019, în jurul orei  1200, s-a constatat că deţinutul Vulpe Dumitru Daniel, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (336 NCP), clasificat în regim semideschis, a părăsit un punct de lucru aflat pe raza localității Constanța.

În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice: sesizarea Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, alarmarea personalului, precum și trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii.

Fapta în cauză este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbracat cu: geacă neagră, pantaloni gri.

Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, la numărul de telefon: 0740114320, 0241/853777, 0241/853701, 0241/853702.

Polițiștii din cadrul IPJ Constanța efectuează căutări.

Sursă foto: Administrația Națională a Penitenciarelor



UPDATE 

În urma căutărilor, deținutul a fost găsit. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii