Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un câine a mușcat de față un copil în vârstă de 3 ani, la Năvodari

ro

09 Aug, 2021 20:32 2254 Marime text
  • Astăzi, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor ar fi fost mușcat de un câine, pe o plajă din zona Mamaia Nord.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un minor, de 3 ani, din județul Arad, mușcat în zona feței de un câine rasa Akita inn.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că minorul se afla în apa mării împreună cu tatăl său în momentul în care a fost mușcat de câinele care se afla tot în apă cu stăpânul său, de 53 de ani, din București.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, copilul fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, potrivit O.U.G. 55/2002.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii