Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:47 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un al treilea proces intentat ANR şi ARSVOM de familia scafandrului Ispas

ro

02 Dec, 2010 00:00 1862 Marime text
scafandrii.jpgPărinţii lui Cătălin Ispas, scafandrul dispărut în Marea Neagră, în seara zilei de 9 septembrie, alături de Cristian Zarafu, au chemat de trei ori în instanţă Autoritatea Navală Română şi Agenţi Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare. Primul dosar cu numărul unic 15030/118/2010, înregistrat la Tribunalul Constanţa, a avut ca obiect "Ordonanţă preşedinţială - suspendare executare Obligaţia de a face" şi a fost pierdut de familia Ispas. În cel de-al doilea dosar cu numărul unic 40786/212/2010, înregistrat la Judecătoria Constanţa cu obiectul "Ordonanţă preşedinţială", au existat două înfăţişări, magistraţii hotărând ca pe data de 7 decembrie cauza să fie reanalizată. Cel de-al treilea dosar, cu numărul unic 15038/118/2010, se află tot pe rolul Tribunalului Constanţa şi s-a judecat marţi, instanţa rămânând în pronunţare.

Primul dosar în care Camelia şi Vasile Ispas au chemat în instanţă ANR şi ARSVOM, instituţii conduse se Paul Brânză şi de Ion Voicu, a avut ca obiect "Ordonanţă preşedinţială - suspendare executare obligaţia de a face" şi a fost înregistrat pe data de 2 noiembrie, pe rolul Tribunalului Constanţa. La prima înfăţişare stabilită pe 9.11.2010, magistraţii au amânat cauza pentru 11.11.2010, dată la care s-a decis, încă o dată, reprogramarea dosarului pentru 15.11.2010. La jumătatea lunii trecute, Tribunalul Constanţa a hotărât să respingă "cererea pentru neîndeplinirea cerinţelor", în detrimentul familiei Ispas, care a avut calitatea de reclamant. Un alt dosar deschis de părinţii scafandrului Cătălin Ispas ANR şi ARSVOM, 40786/212/2010, a fost înregistrat la Judecătoria Constanţa, tot pe 2 noiembrie. Dosarul a fost analizat de magistraţi de două ori, pe 9 şi 16.11.2010, care au amânat procesul pentru data de 7.12.2010. Ultimul dosar în care figurează Camelia şi Vasile Ispas în calitate de reclamanţi, iar instituţiile ANR şi ARSVOM sunt pârâte, a fost deschis în aceeaşi zi ca 40786/212/2010, respectiv 15030/118/2010, şi are ca număr unic 15038/118/2010. Primul termen al procesului a avut loc luni, instanţa rămânând în pronunţare.

Probleme pentru Aras?

După cum relatam şi în ediţia trecută, Căpitănia Zonală Constanţa a finalizat, în procent de 99 %, cercetarea privind scufundarea cargoului turcesc Medy, unde se presupune că s-ar afla trupurile neînsufleţite ale scafandrilor Zarafu şi Ispas. Alexandru Mezei, şeful Căpităniei Zonale, spune că va solicita firmei turceşti Aras, contractată de armatorul navei Medy pentru a scoate combustibilul din rezervoare, să cerceteze sala maşini a vasului scufundat, în vederea stabilirii cu exactitate dacă cei doi se află în interior. Gurile rele spun că firma turcească Aras ar putea întâmpina greutăţi în ceea ce priveşte obţinerea autorizaţilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii