Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:14 24 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie în Bihor Doi oameni au murit după ce mașina lor a fost lovită de un tren

ro

24 May, 2026 19:25 234 Marime text







În această seară, pompierii militari bihoreni au intervenit la un accident produs în cartierul Episcopia, la trecerea la nivel cu cale ferată, între un tren și un autoturism, în care se aflau două persoane. 

ISU Bihor informează că apelul a fost primit prin Sistemul Unic de Urgență 112, în jurul orei 18:35, la fața locului deplasându-se imediat patru echipaje de pompieri militari cu trei autospeciale de intervenție, dintre care două de descarcerare grea și cu o ambulanță SMURD tip B2, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Potrivit ISU Bihor, din nefericire, cele două victime (un bărbat și o femeie), rămase captive între fiarele contorsionate ale autoturismului, prezentau leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestora


Citește și


A murit după ce s-a aruncat în fața unui tren de marfă. Circulația feroviară întreruptă pe distanța Fetești– ramificație Borcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii