Știri România Minore instituționalizate, exploatate sexual în apartamente închiriate! Suspecții, o altă minoră de 17 ani și un bărbat de 33 de ani
Știri România: Minore instituționalizate, exploatate sexual în apartamente închiriate! Suspecții, o altă
191
Marime text

Doi suspecți, o minoră de 17 ani și un bărbat de 33 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Bihor, într-un dosar de trafic de minori instrumentat de procurorii DIICOT Oradea.
- Anchetatorii au stabilit că, începând din vara anului trecut, cei doi au racolat și exploatat sexual patru fete instituționalizate în case de tip familial, pe care le-au adăpostit în apartamente închiriate din municipiul Oradea și le-au obligat să se prostitueze în folosul lor financiar.
Comunicatul DIICOT redat în integralitate:
„La data de 14 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea unei inculpate în vârstă de 17 ani și a unui inculpat în vârstă de 33 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna iulie 2025, inculpata a recrutat patru victime minore în scopul exploatării sexuale și profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate (toate fiind instituționalizate in cadrul unor case de tip familial) le-a determinat să practice prostituția în folosul ei material.
Probatoriul administrat a reliefat că, inculpata a profitat de statutul său de minoră instituționalizată pentru a câștiga încrederea persoanelor vătămate, inclusiv oferindu-le mâncare, suc și țigări.
În acest context, tot din luna iulie 2025, trei dintre victime au fost preluate și de către inculpat, în același scop, de a le exploata sexual.
Persoanele vătămate minore au fost transportate în diverse locații de pe raza municipiului Oradea și adăpostite în apartamente închiriate, unde au întreținut relații sexuale contra cost, sumele provenite din activitatea infracțională fiind încasate și însușite direct de către inculpați.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea”.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Tags: DIICOT
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


