Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:06 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terenuri în valoare de 43 de milioane de euro Mandate de arestare prelungite cu până la 60 de zile

ro

17 Sep, 2013 00:00 1203 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a decis menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Răzvan Ştefanco şi Silviea Gheorghe pentru o perioadă de până la 60 de zile, cu începere de la 13 septembrie, pentru fiecare. Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, alături de notarii Maria Done şi Doina Gheorghe.

Curtea de Apel a respins ca nefondate şi cererile inculpaţilor Ştefanco şi Silviea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Hotărârea Curţii de Apel a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform DNA, la data de 20 aprilie 2011, Răzvan Ştefanco ar fi introdus pe rolul Tribunalului Constanţa trei acţiuni în revendicare în contradictoriu cu autorităţile locale din comuna Agigea, oraşul Eforie şi municipiul Mangalia, pentru suprafeţe de teren de aproximativ 1.300 de hectare, situate în localităţile menţionate.

„În încercarea de a-i induce în eroare pe judecători şi pentru a obţine recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenurilor, inculpatul a folosit certificate de moştenitor falsificate. În acest sens, în zilele de 25 august şi 12 septembrie 2008, inculpatul Ştefanco Răzvan a formulat trei cereri la Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Constanţa, prin care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituţii, declarând de fiecare dată, în mod mincinos, că este strănepotul unor persoane decedate care au deţinut suprafeţe mari de teren pe raza judeţului Constanţa”, conform DNA. Organele de anchetă spun că terenurile revendicate de inculpaţi au fost evaluate la preţuri cuprinse între 2.876.654 de euro (minim) şi 43.896.200 de euro (maxim), în funcţie de mai multe criterii tehnice.

Ti-a placut articolul?

Comentarii