Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspect retinut pentru uciderea unei prostituate gasita moarta pe rampa de gunoi din Baia Mare

ro

24 Sep, 2007 00:00 1418 Marime text
Un baimarean a fost retinut, fiind suspectat ca este ucigasul Loredanei Orgovan, prostituata de 16 ani al carei cadavru a fost gasit, joi, pe rampa de gunoi din Baia Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX. Romulus R., in varsta de 35 de ani, a fost prins in urma unei anchete de amploare coordonata de procurorul Horea Popescu din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures si comisarul sef Ioan Cupsa, adjunct al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Maramures. Barbatul este recidivist si a mai fost condamnat pentru alte infractiuni comise cu violenta. Purtatorul de cuvant al IPJ Maramures, Dumitrita Hotea, a declarat, duminica, faptul ca exista "serioase indoieli asupra starii de sanatate mintala a barbatului, procurorul criminalist a dispus internarea acestuia la Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei in vederea efectuarii unei expertize psihiatrico-legale". Potrivit sursei citate, din cercetarile efectuate a rezultat ca barbatul s-a deplasat impreuna cu victima la locuinta lui, cu intentia de a intretine raporturi sexuale, insa, din cauza unor neintelegeri cu privire la tariful ce urma sa-l plateasca tinerei, suspectul a lovit-o si a sugrumat-o, apoi a legat-o cu sfori si a introdus-o in saci. Potrivit informatiilor de pana acum, crima ar fi avut loc in cursul zilei de 18 septembrie. In cursul noptii, suspectul a carat in spate cadavrul fetei circa 500 de metri pana la un container de gunoi de pe strada Horea, unde a aruncat-o. Loredana Orgovon a fost gasita doua zile mai tarziu, cand angajatii societatii de salubrizare Drusal Baia Mare au descarcat containerul pe rampa de gunoi a orasului. Echipa de anchetatori a facuta, sambata, reconstituirea crimei, iar in momentul in care Romulus R. a fost dus langa containerul de gunoi in care si-a aruncat victima, a avut nevoie de apararea jandarmilor pentru ca locatarii blocurilor din zona au intentionat sa il liniseze. O matusa a fetei a spus ca l-a vazut pe cel suspectat de crima in momentul in care a avut loc reconstituirea. "L-au scos dintr-o duba si l-au pus pe langa container. Nu l-au tinut decat cateva minute fiindca s-au adunat o gramada de oameni si toti vroiau sa sara pe el si sa-l omoare. Noroc ca au fost si jandarmi aici si au reusit sa ii tina in frau pe cetateni", a declarat femeia. Sotul acesteia a spus ca tanara nu merita sa moara asa. "Noi stiam cu ce se ocupa. I-am tot spus sa se lase de prostitutie si sa isi gaseasca un loc de munca. Nu ne-a ascultat. Din acest motiv nici nu prea vorbea cu familia. Ea isi vedea de viata si nu prea discuta cu noi. Nu suntem mandri cu ce facea ea, dar durerea pentru noi e foarte mare. Niciun om nu merita sa sfarseasca in acest mod, mai ales ca Loredana nici macar nu a apucat sa inteleaga ce inseamna cu adevarat viata", a declarat unchiul adolescentei. Cadavrul Loredanei Orgovan a fost gasit, joi, pe rampa de gunoi a municipiului Baia Mare de cativa angajati ai societatii de salubrizare Drusal, care descarcau un container. Adolescenta a fost identificata rapid, politistii spunand ca este cunoscuta ca prostituata. De altfel, tocmai acest lucru i-a ajutat in identificarea suspectului, ei presupunand ca putea sa fie victima unui client.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii