Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:54 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sechestrul Banias nu trebuie să se vadă cu Mironescu

ro

28 Jul, 2011 00:21 1629 Marime text
Banias_Mircea_Banias_011.jpg„Sechestrat" în România de procurorii anticorupţie bucureşteni, senatorul PDL Mircea Banias face încercări disperate pentru a i se permite deplasarea în străinătate. Cu interdicţia de a părăsi ţara prelungită pentru a treia oară, Banias s-a adresat, din nou, magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitându-le revocarea „arestului" în România. Cazul său a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale a instanţei de judecată, sub numărul 6138/1/2011, obiectul dosarului fiind reprezentat de „plângere împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive".

Mircea Marius Banias are în proces calitatea de petent, inculpat. Cazul se va discuta pe data de 29 iulie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Complet special. De altfel, în aceeaşi şedinţă va fi analizată şi cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de Eugen Bogatu, coleg de inculpare cu Banias. Foarte interesant, nu este de trecut cu vederea faptul că, potrivit avocatului senatorului, Gabriel Grigore, ordonanţa prin care i se interzice politicianului ieşirea din România este copia fidelă a ordonanţei anterioare. Cu alte cuvinte, dosarul a stagnat în privinţa lui Banias, dar ordonanţa este prelungită în continuare, pe aceleaşi considerente avute în vedere iniţial. Conform legislaţiei în vigoare, „măsura obligării de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură". De menţionat că interdicţia de a părăsi România luată de procurorii DNA în cazul senatorului Banias implică atât faptul că acesta nu poate părăsi ţara fără încuviinţarea anchetatorilor, dar şi o serie de interdicţii. Astfel, printre obligaţiile impuse de anchetatori se numără şi faptul că Mircea Banias trebuie să se prezinte o dată pe săptămână la Poliţie, să dea cu subsemnatul în evidenţele anchetatorilor, pentru a dovedi că n-a fugit din ţară.

Adio, discuţii cu Mironescu!

Totodată, pe durata interdicţiei, politicianul trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. De menţionat, de asemenea, că Banias nu are voie să ia legătura cu ceilalţi suspecţi din dosar. Cu alte cuvinte, Banias nu trebuie să se vadă cu Laurenţiu Mironescu, Liviu Bratu şi nici cu ceilalţi acuzaţi eliberaţi din dosarul „Portul", în caz contrar el riscând să fie arestat pentru nerespectarea condiţiilor impuse de anchetatori.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii