Prejudiciu de peste 5 milioane de lei Două persoane, trimise în judecată pentru evaziune fiscală
Prejudiciu de peste 5 milioane de lei: Două persoane, trimise în judecată pentru evaziune fiscală
20 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1879
Marime text
Poliţiştii de la Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi - IGPR, sub directa coordonare a Parchetului Tribunalului Constanţa, au definitivat cercetările, ieri, într-un dosar de evaziune fiscală în care sunt cercetate o persoană de 30 de ani, din comuna Ion Corvin, şi o persoană de 38 de ani, din comuna Cuza Vodă.
Una dintre persoane ar fi înfiinţat în mod fictiv o societate comercială, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-contabile, la data de 19 martie 2012.
În perioada 2012 - 2014, aceasta a fost ajutată, cu intenţie, de cealaltă persoană pentru a desfăşura activităţi de comerţ cu materiale de construcţii şi prestări de servicii pe care a omis să le evidenţieze în actele contabile, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.
Astfel, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către inspectorii Antifraudă detaşaţi la Parchet, în urma căreia a fost stabilit un prejudiciu în valoare totală de 5.015.527 de lei, reprezentând impozit pe profit de plată şi TVA de plată.
Persoanele în cauză au fost trimise în judecată în baza rechizitorului emis de procuror.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii