Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:16 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii reiau seria protestelor în stradă! Iată care sunt principalele revendicări

ro

28 Aug, 2021 00:00 2093 Marime text

 
  • Printre principalele nemulțumiri se află și neasigurarea standardelor prevăzute de legislație, pe linia sănătății și securității în muncă (avem sute de sedii de lucru nerenovate, neigienizate corespunzător, fără utilități sanitare și termice adecvate; logistică insuficientă; insuficiența echipamentelor/mijloacelor tehnice/auto de intervenție operativă și a celor de protecție fizică a polițiștilor etc.
 

Începând cu data de 27 septembrie 2021, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual anunță că polițiștii vor relua seria protestelor în stradă, prin Caravana Moldovei (de la Iași, spre Capitală).
 
Liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) Constanța, Vasile Zelcă a declarat, pentru ZIUA de Constanța, faptul că de la Constanța vor participa această caravană doi reprezentanți, însă pe data de 30 septembrie, în București, vor fi prezenți în stradă, în total, aproximativ 9000 de persoane.
 
Conform SNPPC, principalele revendicări sunt:
 
1) deficitul major de personal, existent, în special, în domeniile muncii operative și în mediul rural (unde ajunge și la 50%, situație în care serviciul polițienesc de ordine și siguranță publică, securizarea frontierelor și misiunile pe linie de azil, migrație și integrare a refugiaților nu mai pot fi îndeplinte la standarde eficiente, mai ales acum, când CSAT a decis să ridice capacitatea operațională a structurilor MAI, în contextul crizei afgane). deficitul de personal impune efectuarea orelor suplimentare de către efectivul prezent și, implicit, suprasolicitarea fizică și psihică a polițiștilor, care desfășoară misiuni și activități peste normativele din fișa postului,
 
2) obligativitatea de a interveni la evenimente polițienești din timpul liber, fără plata permanenței de la domiciliu (deși există o Directivă UE, în acest domeniu);
 
3) salarizarea precară a polițiștilor și a personalului contractual din Ministerul Afacerilor Interne.
 
4) redobândirea credibilității instituțiilor polițienești, în rândurile societății civile, al spectrului politic și guvernamental, al mass-media, al cetățenilor și al comunităților; adoptarea unei legislații care să asigure protecția juridică a polițiștilor/serviciului polițienesc.
 
5) efectuarea de misiuni suplimentare, cu specific sanitar, după declararea pandemiei, în martie 2020, care au un risc major asupra sănătății angajaților (rata îmbolnăvirilor de covid 19, în instituția noastră, este dublă față de media națională; avem 50 de colegi decedați din acest motiv).
 
6) condițiile de muncă neadecvate, în care este încadrat personalul contractual;
 
7)neasigurarea standardelor prevăzute de legislație, pe linia sănătății și securității în muncă (avem sute de sedii de lucru nerenovate, neigienizate corespunzător, fără utilități sanitare și termice adecvate; logistică insuficientă; insuficiența echipamentelor/mijloacelor tehnice/auto de intervenție operativă și a celor de protecție fizică a polițiștilor etc.);
 
8) mentenanța precară și lipsa asigurărilor de tip CASCO a mijloacelor de mobilitate operativă;
 
9) neindexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflației;
 
10) lipsa unui dialog social productiv cu Guvernul, care nu dă un curs favorabil revendicărilor noastre, nu comunică la obiect sau nu răspunde, pur și simplu, în cazul unor solicitări scrise.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Semnal de alarmă după arestarea polițiștilor din Pitești
Liderul SNPPC Constanța, Vasile Zelcă – „Polițiștii vor fi timorați în a mai imobiliza persoane“

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii