Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:07 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nouraddine Abdo, cercetat pentru trafic de migranţi, rămâne în arest

ro

28 Mar, 2014 00:00 1212 Marime text
Nouraddine Abdo, în vârstă de 45 de ani, de origine siriană, cercetat de procurorii pentru trafic de migranţi, rămâne în arest.
 
Decizia este definitivă şi a fost luată de Tribunalul Constanţa. Amintim că, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră de la Negru Vodă au observat, prin sistemul optronic de supraveghere, un grup format din şase persoane (patru minori şi doi adulţi, cu vârste cuprinse între 9 şi 40 de ani) care se deplasau pe jos, dinspre Bulgaria spre România, prin zona frontierei verzi. Ulterior, o echipă operativă a procedat la interceptarea persoanelor şi la conducerea acestora la sediul Poliţiei de Frontieră Negru Vodă pentru cercetări.

În urma verificărilor a rezultat că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni şi au încercat să intre ilegal în România, la adăpostul întunericului, cu intenţia de a ajunge într-o ţară din vestul Europei.„Extinderea cercetărilor în zonă a dus la identificarea unui bărbat aflat într-un autoturism marca Hyundai, înmatriculat în Elveţia, staţionat în apropierea PTF Negru Vodă, care nu-şi justifica prezenţa în zonă.Conducătorul auto, de origine siriană, în vârstă de 45 ani, s-a legitimat cu un paşaport elveţian şi a declarat că intenţiona să preia grupul de migranţi sirieni pentru a-l transporta în Elveţia.În autoturism au fost descoperite mai multe obiecte personale, care aparţineau celor şase migranţi depistaţi la frontiera verde. Sirienii au recunoscut că şoferul în cauză le este rudă şi că i-a ajutat să ajungă până în apropierea frontierei de stat a României”, spun reprezentanţii Gărzii de Coastă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii