Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:32 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Tulcea Intervenție de urgență în pădurea din apropierea orașului Babadag! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)

ro

16 Jun, 2022 18:44 2599 Marime text

Imagine de la eveniment, foto: ISU Delta Tulcea Astăzi, în pădurea din apropierea orașului Babadag s-a produs un accident rutier grav în care au fost implicate două autoturisme cu două persoane încarcerate.

În mai puțin de un minut militarii Secției de Pompieri Babadag au plecat către locul de producere al accidentului cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare. La fața locului aceștia au extras cele două victime din fiarele contorsionate ale autoturismelor și le-au predat echipajelor medicale de la SMURD și Ambulanța Tulcea

Concomitent cu intervenția de salvare, au fost trimise în sprijin echipaje de la Polița Rutieră, Ordine Publică, Jandarmeria Tulcea pentru asigurarea perimetrului și pentru a dirija circulația în zonă. 


Chiar în timp ce una dintre victime era extrasă dintr-un autoturism, acesta a luat foc, intervenția devenind extrem de periculoasă atât pentru victimă cât și pentru salvatori. Vigilența și experiența salvatorilor și-a spus cuvântul. În scurt timp pompierii au scos victima din autovehicul iar colegii lor au stins flăcările. 


La nici câteva minute de la finalizarea intervenției de pe drumul județean, prin stațiile de emisie recepție se anunța din dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, că a luat foc pădurea din apropiere și că se impune deplasarea cu toate mijloacele disponibile! În sprijinul pompierilor din Babadag a fost trimis un echipaj cu o  autospecială nou intrată în dotarea Detașamentului de Pompieri Tulcea, de capacitate mare (10 tone de apă), care a intrat în dispozitiv și cu ajutorul celor două tunuri aflate în dotarea acesteia au reușit să localizeze și să lichideze incendiul.


În această misiune au fost alertați și lucrătorii Ocolului Silvic Babadag care au ajutat la crearea căilor de acces. În timpul intervenției au fost descoperite două victime, un stupar intoxicat cu fum și gaze toxice și o persoană prinsă sub o creangă ruptă dintr-un arbore. 


Din fericire, acesta a fost un scenariu al unui exercițiu pus în aplicare de militarii ISU Tulcea în cooperare cu Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea, Serviciul de Ambulanță Tulcea și Ocolul Silvic Babadag. 

Prin acest exercițiu s-a urmărit în principal: 

- Gestionarea unei situații complexe apărute în urma unui accident rutier cu victime multiple
- antrenarea  tuturor forțelor participante la exercițiu în vederea îmbunătățirii colaborării interinstituționale;
- antrenarea structurilor proprii în vederea lichidării unui incendiu la pădure;
- verificarea punerii în aplicare atât a planurilor proprii cât și a celor de cooperare. 

Astfel de exerciții vor continua și în perioada următoare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii