Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:05 13 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecaţi pentru cotonogirea lui Ussi Frumuşelul i-a luat firma lui Aita

ro

04 Aug, 2011 00:00 8178 Marime text
petrica_-_interlop_Doru_Aita_06.jpgRenumitul Doru Aita, nume cu rezonanţă în lumea underground constănţeană, s-a retras din afacerea pe care o avea împreună cu un alt cunoscut lider underground, Petrică Tomescu, zis Frumuşelul. Asociaţi timp de mai mulţi ani la rând în firma AGZ Resort SRL, Aita şi-a cedat acţiunile şi i-a lăsat afacerea lui Tomescu.

În Monitorul Oficial al României cu numărul 1959 din 31 mai 2011 se arată că „subsemnaţii Tomescu Petrică şi Aita Doru, asociaţi în cadrul societăţii comerciale sus-menţionate, am hotărât: se retrage din societate Aita Doru, care îşi cesionează la valoarea nominală părţile sociale (10 PS = 100 lei) către Tomescu Petrică, care devine asociat unic". În acelaşi document oficial, se mai arată că întregul capital social, de 200 de lei, îi aparţine asociatului unic Petrică Tomescu, participarea sa la beneficii şi pierderi fiind de 100%. „Eu, cedentul (Aita Doru), transmit, iar eu, cesionarul (Tomescu Petrică), preiau împreună cu activul şi pasivul societăţii toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât a celor deţinute, cât şi a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente şi neachitate până la data prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control", se menţionează în Monitorul Oficial. Totodată, Doru Aita s-a retras şi din calitatea de administrator al firmei.

Petrica_-_Petrica_Tomescu_03.jpg

Cheltuieli de peste un miliard de lei vechi

La momentul de faţă, societatea AGZ Resort figurează ca fiind în stare de funcţiune, activitatea principală desfăşurată fiind „întreţinerea şi repararea autovehiculelor". Potrivit cifrelor oficiale afişate pe site-ul www.vrajitorul.eu, în anul 2009, firma a avut o cifră de afaceri de 76.818 lei, cinci salariaţi şi profit 0. Pierderea brută a exerciţiului a fost la momentul acela de 45.863 de lei, cheltuielile totale ridicându-se la 124.956 de lei. În ceea ce îi priveşte pe Tomescu şi Aita, este de menţionat că, la începutul verii, magistraţii Judecătoriei Constanţa i-au găsit nevinovaţi, alături de Stila Sarafu, de acuzaţiile de vătămare corporală gravă aduse de procurorii constănţeni. Concret, judecătorii au considerat că fapta de care erau acuzaţi - anume cotonogirea în 2006 a lui Usein Sali zis Ussi, membru al grupării adverse care a decedat anul trecut - nu a fost săvârşită de către aceştia. Procurorii, dar şi moştenitorii lui Ussi au declarat recurs, procesul urmând să se reia pe data de 1 septembrie 2011 la Curtea de Apel Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gogu 04 Aug, 2011 07:55 toti traiesc in tara asta din salariu-