Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecata stopată ca urmare a decesului Dosarul vicepreşedintelui Ligii Transportatorilor, trimis Curţii de Apel (document)

ro

08 Oct, 2014 00:00 3213 Marime text
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au dispus încetarea procesului penal faţă de Ioana Călin, fost vicepreşedinte al Ligii Transportatorilor din România. Femeia a fost deferită justiţiei de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, în luna mai, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălare a banilor, iar judecata a fost stopată ca urmare a decesului Ioanei Călin. În acest context, Tribunalul Bucureşti a hotărât şi ridicarea sechestrului instituit de DNA asupra unui imobil situat în oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu.

 Decizia Tribunalului a fost atacată de procurorii Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti. Contestaţia acestora se va judeca pe data de 30 octombrie.


 La momentul trimiterii în judecată, DNA a susţinut că, în cursul anului 2008, Ioana Călin, „la acel moment vicepreşedinte al Ligii Transportatorilor din România, a pretins şi a primit de la doi denunţători suma de 1.000.000 de lei (aproximativ 225.000 de euro), cu promisiunea că, prin relaţiile pe care le are la Ministerul Turismului, le va facilita obţinerea în concesiune, pe o perioadă de 49 de ani, a unor hoteluri situate pe litoralul românesc (hotelurile Histria din staţiunea Mamaia şi Selena din staţiunea Saturn) şi pe Valea Prahovei (Hotelul Belvedere, situat pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Predeal). „Cu banii obţinuţi din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora, inculpata a cumpărat în anii 2011 şi 2013, pe numele părinţilor săi, două imobile situate în judeţul Sibiu: un teren în suprafaţă de 220 de metri pătraţi şi o casă de locuit tip parter şi mansardă, dobândite în schimbul sumei de 200.000 de lei, în comuna Șelimbăr, şi un teren în suprafaţă de 234 de metri pătraţi şi casă de locuit formată din parter şi mansardă, în schimbul sumei de 25.000 de euro, în oraşul Cisnădie. Cercetările efectuate au evidenţiat că inculpata, în perioada 2008 - 2014, nu a obţinut venituri legale“, potrivit celor de la Anticorupţie.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii