Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:08 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fantana lui Ovidiu a fost reabilitata

ro

15 Jan, 2005 00:00 1128 Marime text

Obiectivul istoric unic in Europa de Est a fost redat circuitului turistic

Echipe de muncitori ai societatii de constructii "Coral" au efectuat reabilitarea fantanii antice descoperite in urma cu trei ani in perimetrul noului Tribunal Judetean Constanta * Obiectivul istoric antic si unic in Europa a fost reabilitat si introdus pe lista monumentelor istorice nationale * Arhitectura de exceptie a constructiei reprezinta o adevarata capodopera a inginerilor din antichitate * Apa din fantana este potabila, iar debitul raului subteran care alimenteaza fantana este uimitor de mare * Lucrarile de reabilitare in situ a fantanii au fost facute la presiunile Asociatiei nonguvernamentale Eco-Dobrogea din Constanta * Cu toate ca de acest lucru trebuia sa se ocupe Primaria, cheltuielile au fost suportate de Ministerul Justitiei * Probele biologice, precum si analizele efectuate denota ca apa este buna de baut

In cursul zilei de joi, o echipa de muncitori din cadrul societatii de constructii "Coral" a definitivat operatiunea de restaurare a fantanii romane aflate in incinta noului sediu al Tribunalului Judetean Constanta. Acest monument istoric de mare insemnatate a fost descoperit din intamplare in urma cu sapte ani de zile, in zona central-istorica a Constantei, in momentul cand au fost demarate lucrarile de construire a cladirii Tribunalului Judetean Constanta. Inca de la primele excavatii a fost descoperit, initial, un put cu un diametru neglijabil. Acesta era acoperit cu o lespede de piatra, care ulterior a fost distrusa de cupa excavatorului. In urma largirii buzei putului s-a descoperit ca, de fapt, constructorii se aflau in fata unei fantani antice de dimensiuni considerabile. Adancimea fantanii este in jur de 30 de metri, diametrul de un metru, iar pe fundul sau curge un adevarat torent de apa potabila. Debitul torentului de apa din fantana este foarte mare, raul subteran care alimenteaza fantana curgand spre mare, in directia Portul Tomis-plaja "Modern", prin intermediul unei galerii sapate la baza fantanii. Lucratorii de pe santier au colectat, cu ajutorul unei franghii si al unui recipient, apa din fantana. Aceasta este rece si foarte buna la gust, fapt care poate insemna ca, probabil, fantana a fost sapata chiar pe un izvor. Uimitor este faptul ca, in ciuda vechimii ei, aceasta este perfect conservata. Perfectiunea peretilor circulari din piatra de calcar finisata manual de fantanarii din antichitate confera acestei fantani calitati unice. In sfarsit, dupa aproximativ un an de zile de insistente si interventii ale reprezentantilor organizatiei nonguvernamentale Eco-Dobrogea, fantana romana a fost restaurata. A fost construit un zid de piatra identic ca fasonare cu cel original, ieri fiind instalat peste gura fantanii un gratar de protectie de fier forjat frumos lucrat. Pentru aceasta lucrare au fost cheltuite cateva zeci de milioane de lei, bani din fondurile Ministerului de Justitie, si asta in contextul in care obiectivul istoric se afla pe domeniul primariei si nu intra in atributiile ministerului reabilitarea respectiva. Cert este ca gestul in sine a venit la momentul potrivit, deoarece abandonarea obiectivului era echivalenta cu distrugerea acestuia, cum de altfel, in situatii critice de abandon total se afla multe alte obiective istorice de mare insemnatate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii