Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:01 06 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fabrică de bani falși, descoperită la Hunedoara. Procurorii Antimafia explică mecanismul infracțional

ro

11 Jun, 2020 11:07 475 Marime text
  • Activitatea infracțională a grupării era organizată pe două paliere.

Azi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Timișoara au efectuat un număr de 12 percheziții domiciliare, pe raza județului Hunedoara, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de punere în circulaţie de valori falsificate străine în formă continuată și înșelăciune în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2019, pe raza județului Hunedoara s-a constituit şi a acţionat în mod coordonat un grup infracţional organizat specializat în plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 euro, prin iniţierea de relaţii comerciale, care le permiteau plata cash cu bancnotele în litigiu, în special prin diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care postează anunţuri pe site-uri de profil.  

Cercetările efectuate au evidenţiat faptul că membrii grupului infracțional organizat erau din municipiul Petroșani, însă aceștia au acționat în alte zone decât cea de domiciliu, respectiv în orașe unde puterea de cumpărare este superioară celei din Valea Jiului și unde recunoașterea lor de către persoanele vătămate să fie îngreunată.

Astfel, în cursul anilor 2019-2020, membrii grupului infracţional au derulat multiple tranzacţii frauduloase, prin plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 Euro, prin inducerea în eroare a unor vânzători de bună-credinţă de pe raza localităților Timișoara, Arad, Oradea, Marghita, Oțelu Roșu, Caransebeş, Deva,  Hunedoara, Alba Iulia, Cluj Napoca, Hațeg, Sibiu, Sebeş, Râmnicu Vâlcea şi Călăraşi.

Activitatea infracțională a grupării era organizată pe două paliere, în sistem piramidal, sub coordonarea liderului care avea rolul procurării şi aprovizionării grupării cu bancnote contrafăcute, prin prisma conexiunilor avute cu o grupare de falsificatori din Italia.

Pe palierul de execuție îşi desfăşurau activitatea 3 persoane cu rolul de a iniţia contacte cu diferite persoane de pe platforme de achiziții on-line, cu anunţuri de vânzare a diferitor bunuri electronice, în special telefoane mobile, şi de a plasa astfel pe piaţă bancnotele falsificate.

La gruparea infracțională organizată au aderat treptat și alți membri care au primit valută contrafăcută de la membrii grupării şi au procedat la plasarea acesteia pe piață în aceeași modalitate.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Oficiului Național Central pentru Combaterea Falsului De Monedă al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și SCCO Gorj și a jandarmilor din cadrul IJJ Timișoara.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii