Bancnote false puse în circulație de doi soți din Brăila! Cum acționau suspecții
Bancnote false puse în circulație de doi soți din Brăila! Cum acționau suspecții
171
Marime text
La data de 11 martie 2026, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, au acționat pentru prinderea a două persoane, soț și soție, în de 38, respectiv 28 de ani, din municipiul Brăila, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune.Potrivit Poliției Române, în baza probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada 13–17 ianuarie 2026, cei doi ar fi pus în circulație, în municipiul Galați și orașul Ianca, din județul Brăila, 4.000 de euro, formați din bancnote contrafăcute, în cupiură de 200 de euro.
Aceștia ar fi urmărit anunțurile privind oferte de vânzare a telefoanelor mobile postate pe o platformă de anunțuri online, de unde ar fi selectat și contactat persoanele care ofereau spre vânzare terminale mobile noi, de ultimă generație, pe care le-ar fi achiziționat folosind monedă contrafăcută.
În acest mod, ar fi reușit să achiziționeze 3 telefoane mobile, pe care, ulterior, le-ar fi valorificat prin plasarea acestora la case de amanet.
Cercetările sunt continuate, iar față de cele două persoane, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore“ - conform Poliției Române
În cursul zilei de astăzi, 12 martie, aceștia vor fi prezentați în fața instanței de judecată, cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


