Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eroii de la Tuzla, ultimul zbor (galerie foto)

ro

09 Jul, 2010 01:19 3549 Marime text
cap_4.jpgTrei dintre militarii morţi în urma accidentului aviatic de la Tuzla se odihnesc pentru totdeauna în Cimitirul Central din Constanţa. Rudele şi colegii i-au condus pe ultimul drum, jalea lor putând fi auzită de la mare distanţă.

Locotenentul Liviu Antim, maistrul militar clasa a II-a Cătălin Rădoi şi fruntaşul Cosmin Furtună au lăsat pe această lume toate visurile, speranţele şi dorinţele lor, dar şi trei familii care nu pot înţelege de ce acel avion s-a prăbuşit. Veşmintele negre ale celor dragi au fost mărturia vie a morţii şi a faptului că viaţa unui militar se poate curma în câteva secunde. De la Centrul de Scafandri, unde erau depuse trupurile celor trei militari, acestea au fost duse, cu trei camioane militare străjuite de marinari şi pline de coroane, la Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel.

Acolo i-a aşteptat ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, contraamiralul cu două stele Aurel Popa, şeful de Stat Major General, amiral Gheorghe Marin, prefectul Constanţei, Claudiu Iorga Palaz, deputatul PSD Antonella Marinescu, preşedintele filialei municipale a PSD, Lucian Băluţ, consilierul local PSD Ecaterina Prodan, George Lipoveanu, preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, filiala Constanţa şi mulţi militari. Slujba a fost oficiată de un sobor de 9 preoţi, iar ministrul Oprea şi cei doi comandanţi au ţinut câte o lumânare lângă sicrie. Cel din urmă popas pe ultimul drum al militarilor a fost la Cimitirul Central, unde Liviu Antim şi Cosmin Furtună dorm somnul de veci printre eroii Constanţei, iar colegul lor, Cătălin Rădoi, este îngropat în acelaşi cimitir, dar nu alături de ei. Familiile au primit drapelul României, în care fusese învelit coşciugul. Restul este durere...

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 11 Jul, 2010 09:35 Cei din jurul nostru nu sunt ceeace par a fi...