Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dupa doua licitatii esuate, THR Marea Neagra a ramas cu activele nevandute

ro

18 Apr, 2006 00:00 7181 Marime text

# Nici un ofertant serios nu a licitat pentru achizitionarea hotelurilor si restaurantelor din Saturn, Jupiter si Eforie scoase spre vanzare de THR Marea Neagra * Singurul participant la licitatia de ieri a venit cu documentatia incompleta si a fost descalificat * Bunurile societatii din Eforie vor fi puse din nou in vanzare dupa 1 mai

In urma cu o saptamana, SC THR Marea Neagra SA a scos la vanzare o serie de active din Saturn si Jupiter. La licitatie nu s-a prezentat nici un ofertant, desi mai multe firme au cumparat caiete de sarcini. Ieri, aceeasi societate a scos la licitatie alte trei active, de aceasta data din Eforie Nord si Sud. La fel ca in primul caz, si pentru licitatia de saptamana aceasta au fost achizitionate caiete de sarcini. Pentru hotelul Suceava din Eforie Sud si terenul aferent, pretul de pornire este de un milion de euro, in timp ce cofetaria si laboratorul Pescarus au fost scoase la vanzare pentru aproximativ 370.000 de euro, valori fara TVA. La licitatia de luni s-a prezentat un singur ofertant, care nu a avut insa documentatia solicitata si a fost descalificat. Ofertantul era interesat de cel mai ieftin activ, Vila Marina, anexa si terenul aferent, care a avut un pret de pornire al licitatiei de aproape 18.000 de euro, fara TVA. Dupa doua licitatii desfasurate la interval de o saptamana, THR Marea Neagra nu a reusit sa vanda nici unul dintre activele scoase la licitatie. Pe 10 aprilie, societatea din Eforie a scos la vanzare Hotelurile Alfa, Beta si Gama, Restaurantul Mercur si terenurile aferente. Pretul de pornire al licitatiei pentru aceste constructii se ridica la aproape 9 milioane de euro. Pentru Restaurantul Dunarea si terenul din apropiere, pretul de la care se pleaca este putin peste 850 de mii de euro, iar pentru Gradina Dunarea acesta depaseste putin 210 mii de euro. La aceeasi licitatie au mai fost scoase spre vanzare o parte din Cofetaria-Braseria Saturn, pentru aproximativ 130 de mii de euro si restaurantul Minerva si terenul aferent, unde pretul de pornire a fost putin sub 1 200 000 de euro. Oamenii de afaceri de pe litoral nu s-au aratat atrasi deocamdata nici de Grupul Gospodaresc din Jupiter, care putea fi achizitionat in contul sumei de 930 de mii de euro. Practic, inceputul sezonului va gasi cele noua hoteluri si restaurante tot in proprietatea firmei THR Marea Neagra, fiindca licitatiile nu vor fi reluate cel putin doua saptamani, pentru ca 24 aprilie si 1 Mai sunt sarbatori legale in Romania. Ramane de vazut daca odata cu trecerea timpului si pretul activelor se va diminua, iar numarul celor interesati sa deruleze afaceri in Eforie, Saturn si Jupiter va creste.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii