Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:45 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După două explozii catastrofale, zeci de oameni au ieșit speriați, în această noapte, dintr-un bloc din Tomis Nord-Constanța (galerie foto)

ro

05 Jul, 2021 00:03 7067 Marime text

Alertă, pe aleea Zmeurei, din municipiul Constanța, unde mai mulți locatari au reclamat la Dispeceratul ISU Ambulanță că se simte miros de la posibile scurgeri de gaze.
 
Speriați aceștia s-au autoevacuat de teamă să nu se producă vreo explozie așa cum a mai fost, și în Zona Far, în urmă cu câteva săptămâni.
 
Echipajele de salvatori, dar și de poliție și jandarmi au ajuns deja în zonă pentru a se lua măsurile de prevenire a incendiilor pentru astfel de situții.
 
Acolo se află și o autospecială CBRN destinată intervenției in cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice și radiologice si pentru decontaminarea personalului de interventie si a celui afectat. 
 
Acolo se află și o echipă de intervenție a furnizorului de gaze.
 
Dar constănțenii sunt și mai speriați după ce la finalul acestei au avut loc două deflagrații la două dintre cele mai importante obiective economice ale județului Constanța.
 
Vineri a avut loc o explozie la rafinăria Petromidia soldată cu moartea unui tânăr și ranirewa alto patru angajați.
 
Sâmbătă a avut loc o altă explozie la Fabrica de BCA din Constanța situată în zona Industrială a municipiului, soldată numai cu pagube materiale.
 
Sursa foto: Captură video Facebook
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii