Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două persoane, accidentate grav de un bărbat fără permis care a fugit de la fața locului

ro

29 Nov, 2019 08:16 2279 Marime text
Un bărbat de 49 ani, din judeţul Galaţi, a fost reţinut de poliţişti, joi seara, după ce a accidentat grav două persoane, între care un copil de opt ani, a părăsit locul accidentului, iar ulterior s-a aflat că avea dosar penal pentru conducere fără permis, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, în localitatea Folteşti, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea a doi pietoni, conducătorul auto care l-a provocat părăsind locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie.

După aproximativ o oră, poliţiştii l-au identificat pe cel aflat la volanul autoturismului, în persoana unui bărbat de 49 ani, din comuna Folteşti, şi au stabilit că, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, acesta ar fi pierdut controlul direcţiei şi ar fi acroşat, cu partea din faţă a maşinii, un bărbat de 39 de ani şi un minor de 8 ani, din aceeaşi localitate, care se deplasau pe marginea dreaptă a părţii carosabile, proiectându-i într-un şanţ.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi i s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Cele două victime sunt internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii