Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:11 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De pe site-ul MAI, la Parlamentul României Proiectul prin care se vrea eliminarea din trafic a maşinilor bulgăreşti, pe masa Comisiei de Industrii şi Servicii

ro

12 Jun, 2013 00:00 1764 Marime text
Conform autorităţilor centrale, la nivel naţional, în anul 2012, din totalul de 26.927 de accidente rutiere soldate cu victime pe fondul vitezei, neacordării priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversare sau consumului de băuturi alcoolice 10513 de accidente (39,04%) au fost soldate cu 805 persoane decedate (39,46%), 3.994 cu persoane rănite grav (54,48%) şi 10.125 cu persoane rănite uşor (39,94%)

Proiectul de modificare şi completare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului numărul 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin intermediul căruia se doreşte eliminarea fenomenului creat de maşinile înmatriculate în Bulgaria şi utilizate de şoferi români, a fost trimis Parlamentului României. Proiectul mai sus precizat a fost postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne în vederea dezbaterii publice, la data de 2 aprilie, iar de puţin timp se află în atenţia Comisiei de Industrii şi Servicii. În cazul în care OUG 195/2002 va fi modificată, autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, vor putea circula pe drumurile publice pentru o perioadă de
maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului.
Tot conform proiectului, regula mai sus precizată nu se va aplica autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare, autovehiculelor şi remorcilor cu care se efectuează, în condiţiile legii, transport rutier public de mărfuri sau persoane ori, după caz,
transport în regim de închiriere sau serviciu de închiriere. În aceeaşi categorie vor intra şi autovehiculele şi remorcilor conduse de persoane aflate în raporturi juridice de muncă cu persoanele menţionate în certificatul de
înmatriculare /care au calitatea de asociat, acţionar sau administrator,
după caz, în raport cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare, şi autovehiculele şi remorcilor utilizate în baza unui contract de leasing.
După cum precizam şi mai sus, textul privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului numărul 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se află, în prezent, în atenţia Comisiei de Industrii şi Servicii din cadrul Parlamentului României. Următorul pas în aprobarea modificărilor OUG 195/2002 îl reprezintă elaborarea unui raport al comisiei mai sus precizate, urmat de votul în plenul Camerei Deputaţilor. După eventualul vot al plenului şi posibila promulgare de către preşedintele României, noua lege ar putea fi trimisă Monitorului Oficial spre publicare şi ulterior pusă în aplicare de poliţişti. Posibila viitoare lege privind circulaţia pe drumurile publice ar putea obliga persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat, să prezinte, la cererea poliţistului rutier, pe lângă documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul. Acest document va fi însoţit de traducerea în limba română, în original, efectuată de către un traducător autorizat, a cărui semnătură a fost legalizată. Mai mult decât atât, noul OUG 195/2002 va aduce şi noi sancţiuni. Asta doar în caz de nerespectare a obligaţiilor legate de prezentarea actului doveditor al titlului cu care este deţinută maşina: amendă prevăzută în clasele a III-a şi a IV-a de sancţiuni, reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare. Foarte important! Potrivit proiectului, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu număr de înmatriculare reţinute pentru nerespectarea dispoziţiilor mai sus precizate vor fi păstrate la sediul serviciului rutier din care face parte agentul constatator pe o perioadă de cinci zile lucrătoare, iar în situaţia în care în acest termen conducătorul vehiculului prezintă documentele care îi conferă dreptul de a conduce vehiculul, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu număr de înmatriculare se restituie. În caz contrar, acestea se vor remite autorităţii emitente.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii