Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:09 13 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine îl va judeca pe Marian Sărăcilă, fostul vice de la Tuzla

ro

07 Nov, 2012 02:49 3301 Marime text
saracila_saracila_sursa_foto_ww_reporterntv_ro.jpgMarian Sărăcilă, de 55 de ani, fostul viceprimar al localităţii Tuzla, Dorin Sărăcilă, de 25 de ani, fiul fostului vice, Bogdan Slovinschi, de 26 de ani, şi Gheorghe Peneoaşu, de 36 de ani, au fost trimişi în judecată pentru tentativă la omor calificat. Dosarul lor s-a aflat ieri în atenţia Tribunalului Constanţa, instanţă ce a analizat prelungirea arestării preventive luate faţă de cei patru.

Amintim că la data 8 octombrie, după preluarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au început urmărirea penală şi au pus în mişcare acţiunea penală faţă de Marian Sărăcilă, Dorin Sărăcilă, Bogdan Slovinschi şi Gheorghe Peneoaşu. Aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice şi de tentativă la omor calificat.

Saracila_Marian_Saracila.jpgAmintim că, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cei doi Sărăcilă, Slovinschi şi Peneoaşu au fost implicaţi în scandalul din data de 30 septembrie, în urma căruia mai multe persoane au ajuns în atenţia medicilor. La momentul mediatizării cazului, organele de anchetă au arătat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru tentativa la infracţiunea de omor calificat este închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni, cu precizarea că până la soluţionarea definitivă a cauzei orice învinuit sau inculpat beneficiază pe parcursul procedurilor judiciare penale de prezumţia constituţională de nevinovăţie. De menţionat că Gheorghe Peneoaşu, de 36 de ani, este judecat în dosarul în care George Vergiliu Bosânceanu este acuzat că face parte dintr-un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii