Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calimarea a fost arestat de politistii brasoveni

ro

05 Jun, 2010 03:33 4205 Marime text
calimarea_-_lucian_calimarea_.jpgDupă ce s-a bucurat o săptămână de libertate, reuşind astfel să ajungă şi la procesul în care este judecat de Tribunalul Constanţa pentru tentativă de omor calificat, cunoscutul Lucian Călimărea, zis Călin Nebunul, îşi va petrece următoarele 29 de zile în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov.

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au admis recursul procurorilor DIICOT împotriva lăsării în libertate a constănţenilor Lucian Călimărea şi Marius Ciurea, dar şi a altor cinci braşoveni. Decizia luată de Curtea de Apel a contrazis hotărârea Tribunalului Braşov, care a considerat că cei doi constănţeni, alături de Mariean Aurel Bădilă, Mircea Dumitru Bularca, Eugen Constantin, Valentin Teslaru şi Petrică Ţinteşan pot fi cercetaţi în stare de libertate. Cei şapte, alături de alte cinci persoane, sunt acuzaţi de procurorii DIICOT Braşov de apartenenţă la un grup infracţional organizat, deţinere de echipamente pentru falsificarea cardurilor, clonare de carduri, tentative de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, dar şi şantaj. Din cele 12 persoane cercetate, una singură este anchetată în stare de libertate, având interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. De menţionat că, dintre persoanele suspectate de apartenenţă la grup infracţional organizat, numai Lucian Călimărea şi Marius Ciurea sunt din Constanţa, restul indivizilor fiind din Braşov.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii