Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:07 22 04 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Azi, la Curtea Supremă Libertatea lui Mazăre, în mâinile judecătoarei Anca Mădălina Alexandrescu (referat DNA)

ro

21 May, 2015 00:00 1415 Marime text
Judecătoarea Anca Mădălina Alexandrescu, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, va decide, azi, potrivit surselor noastre, libertatea lui Radu Ştefan Mazăre, primarul suspendat al municipiului Constanţa.
 
Mazăre va cere înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar. Alexandrescu a respins, la jumătatea lunii martie, cererea DNA de arestare preventivă atât a lui Mazăre, cât și a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky. Amintim că, în acest dosar, primarul suspendat al municipiului Constanța este bănuit de luare de mită (trei infracţiuni), de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi pentru conflict de interese (două infracţiuni). Asta în timp ce Strutinsky este acuzat de trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Citește și

După abţinerea Geaninei Arghir
Mazăre ajunge, din nou, în faţa judecătoarei care l-a pus în libertate (referat DNA)


Referatul DNA privind propunerea de arestare a lui Radu Ştefan Mazăre şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii