Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:08 22 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Admitere în magistratură şi la INM Lista constănţenilor care au trecut de proba eliminatorie

ro

08 Sep, 2014 00:00 2391 Marime text
Zilele trecute, Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicităţii tabelele cu rezultatele obţinute de candidaţi la proba eliminatorie de verificare a cunoştinţele juridice la concursul de admitere în magistratură şi de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.   

Cei doi candidaţi din Constanţa care au trecut de proba eliminatorie de verificare a cunoştinţele juridice la concursul de admitere în magistratură au fost Andreea Octavia Panait (cu 77 de puncte) şi Camelia Daniela Stan (71 de puncte). Cele două concurente doresc să ocupe un post de judecător.

Mai departe, de proba eliminatorie de verificare a cunoştinţele juridice la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii au trecut următorii constănţeni: Ana Maria Pîrvu, cu 86 de puncte, Daniela Corina Tudoran - 80 de puncte, Alexandru Dorel Matea - 78 de puncte. Cei trei doresc să devină judecători.

Mai departe, lista constănţenilor care au trecut de proba mai sus precizată este continuată de Liviu Alexandru Narlă, aspirant la un post de procuror (77 de puncte), Andrei Nicolae Davidescu (76 de puncte), posibil viitor judecător, Cristian Radu Bumbac (75 puncte) ), aspirant la un post de judecător. Andreea Leontina Carali, care doreşte să devină procuror, a obţinut 75 de puncte, Irina Ionescu a optat pentru un post de judecător şi a luat 73 de puncte, Vladimir Mărunţelu, un alt posibil procuror constănţean, a obţinut 73 de puncte. Asta în timp ce Diana Buşu, care doreşte să fie judecător, a luat 71 de puncte. Cătălina Andreea Popi, posibil unul dintre viitorii judecători, a luat 71 de puncte, în timp ce Maria Gache, care doreşte să devină procuror, a luat 70 de puncte.   

De menţionat că cei mai sus precizaţi au fost declaraţi admişi deoarece au obţinut peste minimul de 70 de puncte, echivalentul notei 7.



Ti-a placut articolul?

Comentarii