Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:29 19 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier grav. Cinci victime dintre care două femei. La cum arată maşina e de mirare că mai trăieşte cineva (galerie foto)

ro

21 Jul, 2019 05:53 7670 Marime text
Un grav accident rutier a avut loc, aseară, în judeţul Mureş, la intrare în Ibăneşti, dinspre Gurghiu.

Maiorul Cristian Virag, purtătorul de cuvânt al ISU Horea, din judeţul Mureş, a declarat pentru ZIUA de Constanţa că „în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se află mai multe persoane, una fiind posibil încarcerată, iar un autoturism a ieşit în afara părţii carosabile”.
 
Oficialul ISU Mureş mai spune că la intervenţie participă, de la Detaşamentul Reghin o autospecială pentru stins incendii cu apă şi spumă, două ambulanţe SMURD, un echipaj de la Servciul de Voluntari Gurghiu, un ofiţer şi zece subofiţeri.

Ajunşi la faţa locului salvatorii au constatat că un autoturism a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat pe carosabil, şi în urma accidentului au rezultat două victime de sex feminin Cod Galben, două de sex masculin-Cod Roşu şi o victimă, bărbat, Cod Verde.

Victimele erau extrase din autoturisme de către martori la ajungerea militarilor la eveniment.

la intervenţie a participat şi un elicopter SMURD.

Mai trebuie spus că şi salvatorii şi martorii s-au mirat când au văzut cum arată unul din autoturismele implicate şi că încă mai trăiesc cei ce au fost în el.

Sursa foto: ISU Horea Mureş
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii