Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:25 11 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România Autocar cu 47 de pasageri cuprins de flăcări în Șoromiclea

ro

10 Jan, 2026 15:19 381 Marime text
Foto cu rol ilustrativ

Un autocar în care se aflau 47 de călători a fost cuprins de flăcări, sâmbătă după-amiază, în localitatea Șoromiclea, toate persoanele reușind să se evacueze în siguranță, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș.

La locul incendiului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, scrie Agerpres.

Circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers.

Autoritățile locale și cei de la ISU au pus la dispoziție două microbuze pentru a prelua călătorii din autocar și a-i transporta la o școală generală, unde să fie adăpostiți temporar până la sosirea unui nou autocar din partea firmei de transport.


Din primele informații, niciun pasager nu a necesitat îngrijiri medicale, iar incendiul a fost localizat și se acționează pentru lichidarea acestuia. 



Citește și:

FOTO+VIDEO. Știri Constanța azi: Accident rutier între Năvodari și Lumina! Pompierii intervin la fața locului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii