Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:17 09 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mureș O persoană a fost lovită de fulger, iar zeci de mașini, avariate în urma unei furtuni

ro

09 Jun, 2025 09:15 231 Marime text
foto-Pixabay

O persoană a fost lovită de fulger în localitatea Jabenița, 28 de copaci au fost doborâți de vânt, dintre care 24 în municipiul Târgu Mureș, iar aproape 120 de apeluri au fost înregistrate la dispeceratul 112, duminică seara, în urma unei furtuni care a afectat estul județului Mureș, relatează Agerpres.
 
„Până în acest moment, la nivelul județului Mureș au fost înregistrate aproximativ 120 de apeluri prin intermediul SNUAU 112, care au semnalat copaci căzuți pe autoturisme, carosabil sau pe fire de electricitate. Majoritatea acestor apeluri provin din municipiul Târgu Mureș. La această oră se desfășoară intervenții pentru degajarea copacilor în 28 de locații, dintre care 24 în municipiul Târgu Mureș. Pentru gestionarea situațiilor de urgență se intervine cu nouă autospeciale. Din nefericire, în localitatea Jabenița, o persoană a fost lovită de fulger în urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase. Persoana este conștientă și cooperantă și a fost preluată de un echipaj SMURD Reghin. Aceasta va fi transportată la UPU Târgu Mureș pentru investigații medicale suplimentare”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș.
 Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu, valabilă pentru duminică seara, pentru estul județului Mureș, inclusiv municipiul Târgu Mureș.
 
Au fost semnalate averse torențiale cu acumulări de apă de 35 - 40 l/mp, izolat chiar 50 - 60 l/mp, însoțite de rafale de vânt puternice, vijelii și descărcări electrice frecvente.
 
„Situația este monitorizată în permanență de autoritățile locale și județene, iar echipele de intervenție sunt mobilizate în teren pentru a răspunde prompt oricăror solicitări. Cetățenii sunt rugați să evite deplasările în această perioadă, să se adăpostească în spații sigure și să nu se expună în zone unde pot apărea pericole, precum arbori, stâlpi sau fire electrice. Obiectele aflate în exterior și care pot fi luate de vânt trebuie fixate sau aduse în interior”, a precizat ISU Mureș.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii