Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

14 iulie - o zi tristă. Unul dintre cele mai cunoscuţi politicieni ai României trece prin clipe grele

ro

14 Jul, 2018 19:48 6930 Marime text
Cu puţin timp în urmă Adrian Năstase, fost prim ministru al României, a lăsat pe blogul său un mesaj.

Iată ce spune:

Sărbătorirea Zilei nationale a Frantei din acest an imi va rămâne adânc in memorie. Astăzi s-a stins din viată mama mea. Implinise, de curând, 90 de ani. S-a topit incet, in ultimile luni. La spital. nu mai putea să-mi vorbească. Mă privea fix cu ochii ei incredibil de albastri si-mi aducea aminte de căte si prin câte am trecut impreună.
 
Poate că imi povestea cum mă ducea, in clasele primare, la scoala din curtea Catedralei Sf. Iosif, asteptând apoi să termin orele.
 
Veneam, impreună, in fiecare zi, pe vreme frumoasă sau urâtă,  din zona Colentinei, urcând in tramvaiul 21 si apoi  in autobuzul  care ajungea la Sala Palatului. Sau poate că imi povestea cum s-a izolat in casă, refuzand să vadă pe cineva cât timp am fost la Jilava.
 
Amintirile acestea nu pot fi impărtăsite altcuiva. Poate totusi atunci când il va reintâlni pe tatăl meu, plecat cu 23 de ani mai devreme…
 
Vreau să cred că au fost totusi si momente de bucurie in viata ei plină de sacrificii – realizările (câte au fost) ale surorii mele si ale mele, apropierea de nepotii Andrei, Mihnea si Anda, strănepotul din cea de-a patra generatie.
 
Să-ti găsesti linistea, scumpa mea mamă si să ne ocrotesti, de acolo de sus, asa cum ai făcut-o si până acum!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii