Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:38 26 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nu am, moarte, cu tine nimic. O paranteză rotundă în Constanţa

ro

22 May, 2012 00:00 2173 Marime text

ada_noua.jpgSâmbătă seara, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa a găzduit, cu ocazia Nopţii Muzeelor, un recital de arii interpretate, printre alţii, de studenţii Facultăţii de Arte, Secţia Canto, a Universităţii Ovidius.

N-am să mă refer aici la context: Noaptea Muzeelor, eveniment care în ultimii ani începe în sfârşit să prindă şi la Constanţa. Am să vorbesc însă despre acest recital. Schumann, Debussy, Brahms, Offenbach. O încântare, nu-i aşa? Aşa e. Mai ales că aceste paranteze rotunde se întâmplă atât de rar în oraşul acesta, încât eşti tentat să crezi că sunt accidente, întâmplări ieşite din comun. În timpul recitalului au fost intercalate nişte momente cu totul deosebite. Vasile Gherghilescu, directorul Teatrului de Păpuşi Constanţa, a recitat sonete de Shakespeare. Paranteza rotundă s-a lărgit, frumosul s-a furişat, s-a insinuat, şi-a făcut loc în sala Muzeului de Istorie. Ca o îndrăgostire: la început timid, nesigur, poate uşor ezitant, apoi natural, din ce în ce mai accentuat, până când devii sigur că, da, frumosul este aici. Se întâmplă, şi-a făcut loc în viaţa ta, s-a mutat lângă tine, în tine. Cei prezenţi la eveniment gustau frumosul, se bucurau de recital, de moment.

Ulterior sonetelor lui Shakespeare, Lică Gherghilescu a citit mesajul său şi, spera el, al celor prezenţi lângă el, pentru doi actori care, în prezent, se luptă la graniţa dintre viaţă şi moarte: Mircea Anca şi Şerban Ionescu. Actorul constănţean a ales ca mesaj rândurile poetului Grigore Vieru, „Nu am, moarte, cu tine nimic": „Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc/ Cum te blestemă unii, vreau să zic,/ La fel cum lumina pârăsc/. Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi/ De-ai avea mamă şi-ar muri,/ Ce-ai face tu şi cum ar fi/ De-ai avea copii şi-ar muri?!/ Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc./ Vei fi mare tu, eu voi fi mic,/ Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc./ Nu frică, nu teamă,/ Milă de tine mi-i,/ Că n-ai avut niciodată mamă,/ Că n-ai avut niciodată copii".

În sală, linişte. Tăcerea aia apăsătoare, uşor stânjenitoare, poate. O paranteză în paranteză. Dar ştiţi de ce? Pentru că, pentru doar câteva clipe, oraşul a rămas departe, timpul părea să se fi oprit în loc. O iluzie. Acolo nu era însă loc pentru războiul camuflat din perioada campaniei electorale. Nu-şi făceau loc nici satisfacţiile facile şi efemere. Nu era spaţiul farselor, al ratării. Monstruozităţile, hidoşeniile arhitecturale păreau să fie hăt, departe de noi. La fel electoratul care se prostituează, compromisurile zilei şi mizeriile. Fără grotesctul care deprimă, care frustrează, fără urbea în care complexitatea urbanistică haotică te sufocă. Fără campanii, pseudoproiecte şi indivizi deveniţi, peste noapte, „oameni de cultură".

Cei prezenţi au fost veseli, cei prezenţi au fost trişti. Dar naturali, necosmetizaţi, necenzuraţi. Nu s-a auzit niciun „Atenţie, se filmează!", niciun „Vorbeşte mai tare, să se audă şi-acolo-n spate!". Constanţa nu are nevoie de o Noapte a Muzeelor pentru astfel de frumoase paranteze rotunde, nu-i aşa? Şi totuşi, de ce ne surprindem în mijlocul parantezelor atât de rar?

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Cetatean ca si voi 22 May, 2012 15:48 Constanta trebuie sa opteze ptr cultura, ptr momentul in care orice forma artistica se manifesta.
  • cadru didactic 22 May, 2012 10:27 N-am vazut in ultimii 10 ani ceva mai elegant, mai profund si mai profesionist! De necrezut! Si totusi, aici la Constanta!