Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Îl scapă pentru că „era mică"? Când e vorba de Mazăre, Parchetul Curţii nu prinde ideea

ro

21 Feb, 2011 02:41 1729 Marime text
Cecilia-Zarea.jpgCu un dosar de care au încercat din răsputeri să scape, plasându-l ba la Parchetul Judecătoriei Constanţa, ba la DIICOT, ba pe unde mai apucau, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa se luptă cu o situaţie imposibilă. O situaţie fără ieşire: anchetarea primarului Radu Mazăre pentru portul în public de însemne naziste. Cu dosarul „tronându-le" pe mese de mai bine de un an şi jumătate - de la defilarea cârmuitorului Constanţei în costum de general al Wehrmacht -, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa par să fugă de cazul „Zvastica" aşa cum fuge Ucigă-l toaca! de tămâie.

Cu două NUP-uri pronunţate deja în cauză, pe motiv că faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii sau pentru că la mijloc era vorba despre artă, magistraţii Parchetului Curţii par determinaţi să spele imaginea edilului. Foarte interesant, poate chiar amuzant până la un punct, este însă modul în care aceştia par să-şi ţină îngrijoraţi respiraţia după ce dau NUP-ul, sperând ca totul să treacă neobservat. Să nu se afle de neînceperea urmăririi penale, să nu se facă vâlvă la Bucureşti, să nu explodeze iar în mass-media organizaţiile care cer vehement anchetarea edilului şi tragerea sa la răspundere. Iar aceasta, în condiţiile în care, nu o dată, magistraţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României şi însuşi procurorul general al României şi-au exprimat foarte clar interesul pentru acest caz, pentru mersul anchetei şi pentru modalitatea de soluţionare a dosarului. Totuşi, poate nu este deloc întâmplător faptul că, în cazul fiecărui NUP dispus până acum în dosar, procurorii Parchetului General au aflat mai degrabă din presă soluţia, decât direct de la colegii lor din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa. Reticenţi probabil la a le comunica soluţia superiorilor ierarhici, procurorii constănţeni au strâns din dinţi şi au sperat să nu se sesizeze nimeni şi NUP-ul să nu se afle în presă. Cu toate acestea, spre deziluzia magistraţilor de la Constanţa, soluţiile s-au aflat, iar NUP-urile primite de primar au fost infirmate. De două ori. În prezent, edilul este anchetat a treia oară, dar surse apropiate cazului spun că sunt şanse mici ca dosarul să se finalizeze altfel decât cu un nou NUP, din moment ce cazul este instrumentat de un procuror ce ar fi apropiat edilului. De altfel, surse bine informate susţin ideea unei apropieri între primar şi mai mulţi procurori ai Parchetului Curţii de Apel Constanţa. În aceste condiţii, poate ar fi explicabil de ce magistraţii constănţeni se fac că nu înţeleg intenţiile Parchetului General când vine vorba de Mazăre. Asta, sau s-or fi decis să-l lase în pace pentru că edilul a declarat despre zvastica afişată că n-ar fi văzut-o, pentru că era mică. L-or lăsa în pace pentru că „e mică"?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii