Editorial Prea tineri ca să fim atât de obosiți

Am 22 de ani și sunt deja obosită. N-am copii, n-am rate, n-am o firmă de condus sau un job de 12 ore pe zi. Și totuși, mă trezesc uneori fără chef de nimic, cu inbox-ul plin, mintea goală și sufletul amorțit. Și nu sunt singura. Prietenii mei au început să-și pună reminder la duș sau să planifice „pauze de viață”. Cum am ajuns așa?
 
La 22, 23, 24 sau 25 de ani, mulți dintre noi simt deja că au obosit. Nu pentru că am trăit o viață întreagă, ci pentru că am ars etape. De la școală la job, de la a fi „copil model” la „adult responsabil”, totul s-a derulat pe fast-forward. Într-o lume care cere mereu mai mult - mai repede, mai bine, mai vizibil - ajungem să ne întrebăm: e normal să ne simțim epuizați… chiar înainte de a începe cu adevărat?
 
Generația „start în forță”
 
Suntem prima generație care a crescut cu internetul ca parte din viața noastră cotidiană, dar și cu o doză serioasă de anxietate existențială. Am fost învățați că trebuie să reușim devreme, să ne găsim vocația repede, să construim carieră și echilibru emoțional simultan. Presiunea de a avea „un plan” a început devreme și nu s-a mai oprit.
 
Performanță constantă, dar la ce cost?

„Fă ce-ți place, dar asigură-te că e și profitabil”. Așa sună, de multe ori, mesajul ambalat frumos despre visuri și succes. Doar că între freelancing, internshipuri neplătite, cursuri online, branding personal și „grija de sine”, apare ceva ce rar recunoaștem: epuizarea psihică. Iar burnout-ul nu vine doar din muncă, ci și din nevoia de a fi mereu „pe val”.
 
Pandemia - o frână bruscă într-o cursă deja haotică

 
Pentru mulți tineri, anii pandemici au fost perioada în care viața trebuia să înceapă cu adevărat: facultate, joburi, mutat singuri, explorat lumea. În schimb, am primit incertitudine, izolare și un sentiment difuz că totul ne scapă printre degete. Când am revenit în „normalitate”, așteptările au rămas mari, dar energia noastră... nu prea.
 
Tehnologie, conectare și paradoxul singurătății
 
Suntem online mai tot timpul. Avem aplicații care ne măsoară somnul, pașii, pulsul și productivitatea. Și totuși, ceva lipsește. Hiperconectarea a adus cu ea și o presiune de a fi mereu disponibili, informați, adaptați. Iar între un „reply rapid” și un „hai să ieșim pe Zoom”, mulți se trezesc lipsiți de profunzime în relații și de timp real pentru ei înșiși.
 
În loc de concluzie: o întrebare deschisă
 

Poate că burnout-ul generației tinere nu e un mit, dar nici o sentință. E un semnal. Că nu e sustenabil să trăim într-o cursă continuă. Că avem nevoie de spațiu, răbdare și timp real pentru a învăța cine suntem, nu doar ce trebuie să devenim.
 
Și poate că primul pas nu e să găsim imediat o soluție, ci să acceptăm că e în regulă să spunem, simplu și onest: „Da, sunt tânăr. Și da, uneori, sunt obosit”.



Citește și:
Să nu lăsăm „lumina” să ne întunece Sărbătorile și nici alcoolul să ne înece bucuria