Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:44 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Părinte, dar și antrenor pentru copilul tău performer. Ce-ți poți dori mai mult?

ro

11 Mar, 2023 00:00 2421 Marime text
 

 
  • Ca părinte, cu atât mai mult cu cât ești fost sportiv sau fost mare sportiv, îți dorești ca băiatul sau fata să-ți calce pe urme. Când se întâmplă aceasta, iar tu ești implicat și ca antrenor, satisfacția și sentimentul datoriei împlinite ating norii.
 
Ce poate fi mai emoționant și mai înălțător decât să-ți vezi copilul sportiv urcat pe podium, în competiții interne sau internaționale, iar tu, pe lângă părinte, să-i fii și antrenor? 
 
Îmi imaginez, la gimnastică, trăirile și marea bucurie care au încercat-o pe Camelia Voinea când fiica și eleva sa, Sabrina Maneca Voinea, a cucerit două medalii de aur la debutul în întrecerile de senioare. Și nu a fost orice fel de debut, ci unul petrecut la o Cupă Mondială, la Doha, în care sportiva de numai 15 ani a avut adversare de calibru.
 
Ca părinte, cu atât mai mult cu cât ești fost sportiv sau fost mare sportiv, îți dorești ca băiatul sau fata să-ți calce pe urme. Când se întâmplă aceasta, iar tu ești implicat și ca antrenor, satisfacția și sentimentul datoriei împlinite ating norii. Când ești, printre altele, campioană mondială și europeană și vicecampioană olimpică (ca sportivă), iar apoi maestru emerit al sportului și antrenor emerit, dar și laureată cu Medalia națională „Pentru Merit“, clasa a IlI-a, conferită în anul 2000, precum Camelia Voinea, îți aduce o bucurie enormă faptul că Sabrina vine promițător din urmă, pe drumul marii performanțe (cu, printre altele, un titlu de campioană europeană de junioare, iar, de curând, cu cele două medalii de aur la senioare la Cupa Mondială).
 
Am adus în discuție acest fericit tablou de familie având în vedere creșterea evidentă din ultimii ani din cariera Sabrinei, gimnasta de care se vorbește în aceste zile la superlativ. Într-o perioadă în care România își caută strălucirea de altădată în marile competiții de gimnastică ale senioarelor, Sabrina a apărut ca o speranță, ca una dintre florile cu care se poate face, din nou, primăvară.
 
La Constanța, sunt însă și alte familii în care așchia nu a sărit departe de trunchi, copiii și-au urmat părinții în sport, iar aceștia le-au fost ori încă le sunt și antrenori. Enumăr, rapid, alte câteva exemple, dintre cele care sunt încă în competiții: Ianis Hagi - Gheorghe Hagi (fotbal), Ioana Emilia Colibășanu - Elena Colibășanu (atletism), Theodora Ion - Mihaela Ion, Eva Marinescu - Monica Marinescu (scrimă), Alexandra Voiculescu - Cornelius Trucmel și Alina Ivan (lupte). Darius Tătaru - Aurel Tătaru, Albert Mărgăritescu - Adrian Mărgăritescu (haltere) ori Ayar Murtaza - Enis Murtaza (handbal). Dar și alții. Copii talentați, părinți fericiți! O relația copil - părinte, care se împletește cu cea de sportiv - antrenor, ce-ți poți dori mai mult într-o familie?             
 
Citește și:
 
Debut de aur la senioare. Camelia Voinea către fiica și eleva ei, Sabrina
„Du-te și arată-le gimnastica pe care o știi, arată-le cine ești!“

 
CS Farul Constanța. Aurel și Darius Tătaru
Tată și fiu, halterofili, medaliați la același concurs. Juniorul a stabilit și un record național! (galerie foto)

 
CSM Constanța
Tânărul Ayar Murtaza, fericit la debutul la seniori. „Un sentiment unic! Visez la acest moment de 11 ani“ (GALERIE FOTO)


Interviu online cu Albert Mărgăritescu, multiplu campion național la haltere
„Am o dublă responsabilitate când merg la un concurs“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii