Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Înainte de Paşti şi 1 Mai, autorităţile promit amenzi usturătoare. Sau de ce nu renunţă comercianţii la practicile incorecte

ro

25 Apr, 2019 00:00 1964 Marime text
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a demarat controale în toată ţara în rândul operatorilor din sectorul alimentar. Potrivit legii, firmele riscă amenzi usturătoare, interzicerea comercializării, confiscarea mărfurilor şi chiar suspendarea activităţii. La rândul lor, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa au prezentat planul de măsuri privind prevenirea toxiinfecţiilor alimentare în perioada sărbătorilor pascale 2019 şi a zilei de 1 mai 2019.
 
În scopul prevenirii apariţiei unor episoade de toxiinfecţii alimentare, DSVSA Constanţa promite că va monitoriza, supraveghea şi controla activităţile de producere, depozitare, transport şi valorificare a cărnii de miel, a ouălor şi a produselor din ouă, a laptelui şi a produselor lactate, a peştelui şi a produselor din pescuit pe teritoriul judeţului Constanţa. Medicii veterinari efectuează controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în pieţele agroalimentare, unităţi de tranşare, unităţi de depozitare şi în toate unităţile unde se comercializează alimente de origine animală.
 
În toate pieţele agroalimentare, administraţia pieţelor este obligată să asigure condiţii optime pentru depozitarea şi valorificarea cărnii de miel/ied, a produselor lactate şi a ouălor provenite de la producătorii particulari. Şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa va desfăşura acţiuni de control la carmangerii, laboratoare de cofetărie şi patiserie etc., la unităţi de desfacere, unităţi de alimentaţie publica, hoteluri.
 
Cu toate acestea, comercianţii, fie de la magazinele de cartier, fie de la supermarketuri sau de la tarabele din pieţe, nu renunţă la practicile incorecte. Vând produse alterate, expirate sau încearcă să-i păcălească pe cumpărători cu preţuri mici la raft şi mari în casa de marcat. Ulterior, în timpul controalelor, agenţii economici caută tot felul de explicaţii pentru carnea sau lactatele care ar fi putut pune viaţa clienţilor în pericol. Dar, şi aşa, cu toate sancţiunile şi măsurile dispuse, practicile incorecte din comerţ nu vor dispărea, iar cei care au de suferit cel mai mult sunt cumpărătorii.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii