Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:19 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial „Doamne, vreau şi eu un loc mai aproape de mall, ajută-mă cu un handicap”

ro

17 Oct, 2016 00:00 9375 Marime text
Medicul îşi cere scuze preotului că salvează pacientul. Părintele cere scuze profesorului că vrea să-i fie educat copilul. Un om cu dizabilităţi cere scuze omenirii că are nevoie de un loc de parcare doar pentru el. România lui 2016, căci a mea nu e.
 
Rândurile de mai sus au fost inspirate de două mesaje citite în mediul online. Mesaj 1 - „Mă p** pe ei de handicapaţi că numai drepturi au, nicio obligaţie faţă de societate”. Mesaj 2 - „Treaba asta se cheamă dictatura minorităţii - iar ultima manifestare se cheamă locuri de parcare speciale pentru persoane cu handicap”.
 
...
 
Dostoievski spunea că scopul existenţei noastre nu este acela de a rămâne vii, ci de a ne găsi o raţiune în a trăi. Deloc surprinzător, românul îşi găseşte o raţiune în a judeca. A judeca ţipător, cu violenţă şi cu o diaree verbală de nestăpânit.
 
Mă supără atitudinea unora (multora) faţă de acel om/cetăţean care are un handicap. Însă nu mă aşteptam să existe atâta furie pentru un loc de parcare, care în aproape 90% din cazuri e ocupat de cei cu diareea verbală, de frumuseţi exotice cu genţi false, de idolul-meu-e-Adrian-Mutu.
 
Vreau libertate de expresie, dar conştientizez că şi cei din jurul meu vor libertatea lor de expresie, tradusă printr-un adevăr suprem. Însă adevărul suprem nu există, căci fiecare monedă are două feţe, deşi ne încăpăţânăm să vedem doar ce se pliază pe interesul nostru.
 
Hai să stabilim ceva: o persoană cu handicap nu a zis: „Doamne, vreau şi eu un loc mai aproape de mall, ajută-mă, te rog, cu un handicap” şi Dumnezeu nu i-a răspuns: „Dorinţa ta e poruncă pentru mine, fiul meu”. Surprinzător, lucrurile nu s-au întâmplat aşa.
 
Fiecare om îşi croieşte drumul în viaţa cu ce are. De la naştere, primim cărţi foarte bune, bune, mai puţin bune, proaste şi foarte proaste. Nu e meritul nimănui că se naşte într-o familie cu părinţi iubitori, cu casă de vacanţă la munte, aşa cum nu e vina nimănui că este abandonat în spital sau că are un handicap. Însă o să atribui o vină celor care nu acordă zece minute din toată viaţa lor să privească dincolo de „avantajul” unui loc de parcare.
 
Într-un final, nu e vorba că nu poţi să îţi foloseşti picioarele pentru mers, dans, pentru lucrurile la care se gândeşte lumea în general. Nu. E vorba de acel prag care te împiedică să treci uşor dintr-o cameră în alta. E vorba de frica, deşi nu o să recunoşti niciodată, că într-o zi o să ai pană la una din roţi într-un loc public. Nici nu te gândeşti la posibile răni, ci doar la „privirile” alea... Problemele tale nu sunt că trebuie să îţi aduci aminte să verifici geamurile înainte să ieşi din casă sau să dai de mâncare căţelului, ci trebuie să-ţi aminteşti mereu să laşi scaunul cât mai aproape de tine, în poziţia aia perfectă, să iei mereu telefonul după tine, în caz de ţi se întâmplă ceva să ai cum să dai marea veste. Când te duci la cineva în vizită, nu trebuie să te descalţi, cum e frumos şi educat, doar eşti curat pe încălţăminte, însă roţile căruţului tău nu sunt, mai ales dacă ai nimerit şi o zi ploioasă. Şi ai un sentiment din ăla... Niciodată nu îţi vezi faţa în băile oamenilor, oglinda fiind prea sus.
 
Aşa că mesajele 1 şi 2 au gust de cafea amară și rece, uitată în cană. Pentru schimbarea în bine a societăţii ar trebui să se lucreze în fiecare zi, cu fiecare dintre noi, şi cu cât mai mulţi dintre noi împreună. Altfel vor rămâne uitaţi în cană.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Vasile Moruzi 09 Sep, 2018 16:04 M-am nascut in anul 1975 in Botosani . Aceasta regiune" saraca" a Moldovei a dat multi oameni de cultura si politici acestei tari . Sunt fiul "mai mare" al unei familii de persoane "cu handicap" . Pana in 1989 parintii mei primeau apelative ca : "schiopii" , "handicapatii"si altele la fel ca acestea . Ce-mi amintesc de copilaria mea sunt cozile interminabile la carne , paine , ulei , portocale si alte zeci de lucruri ce ne lipseau atunci .Dar nu e totul aici . Imi amintesc si de solidaritatea oamenilor , de empatia lor , de respectul pe care si-l acordau indiferent de clasa politica si sociala . Tatal meu "handicapat " lucra in calitate de "electromecanic de aparatura medicala " pentru a asigura buna functionare a unui spital fiind chemat de multe in miez de noapte pentru a repara incubatoarele noilor nascuti sau centrala termica a spitalului ramanad acolo pana la pranz . Vacantele mele mi le petreceam la tara la bunici ajutandu-i la munca campului . Acolo am invatat sa depasesc toate intemperiile vietii . Astazi , la varsta de 43 de ani lucrez in Germania ca asitent medical . Eu si familia mea ne-am mutat aici dupa ce am locuit in Italia pentru 14 ani . Italia este o tara minunata si italienii pe care i-am cunoscut au fost foarte primitori . De aceea m-am bucurat farte mult sa primesc cetatenia italiana . Toti copiii mei s-au nascut acolo si au multi prieteni pe care nu-i vor uita niciodata . la fel si eu si sotia mea . Din pacate , din cauza viitorului incert ne-am decis sa ne stabilim in Germania . La inceput a fost greu , dar incet , icet ne-am acomodat si am reusit sa ne integram . Dar sa ne intoarcem la avantajele pe care le au si le-au avut parintii mei "handicapati " . din anul 2004 tatal meu e imobilizat la pat , in urmacu trei ani mama mea a avut o operatie pe creier . Sora mea , ce in precedenta se stabilise in Spania s-a intors acasa cu familia pentru ai ajuta pe parinti . Din cauza programului de munca a fost nevoita sa angajeze o persoana pentru al asista pe tatal nostru o ora dimineata si una dupaamiaza . Pentru aceste persoane era revoltator sa schimbe o persoana de "Pampersi" sau sa o duca la baie . Eu ,in calitate de asistent medical fac acest lucru in fiecare zi si nu-l consider ca pe un lucru injositor . Am trei copii si mi-ar place ca ei sa intelega cat e de iportant sa-i ajutam pe cei ce au nevoie de ajutorul nostru indiferent cat de greu ne este sa ne "murdarim "mainile . Iar in ceea ce-i priveste pe "h