Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:15 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiecte pentru schimbarea Codului fiscal

ro

21 Jul, 2003 00:00 1018 Marime text
Agentia Nationala pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC) a propus Ministerului Finantelor Publice o serie de completari si modificari ale proiectului Codului fiscal, printre care neimpozitarea profitului reinvestit si plata trimestriala a TVA. Aceasta mentioneaza ca aceste masuri ar putea incuraja intreprinzatorii mici si mijlocii sa-si dezvolte propria afacere valorificand mai eficient resursele proprii, fara sa fie nevoiti sa atraga surse externe de finantare, lucru de altfel destul de dificil de realizat.O a doua propunere vizeaza plata si raportarea trimestriala a TVA, decizie care va permite firmelor mici si mijlocii sa-si asigure fondurile destinate activitatilor curente. De asemenea, majorarea cotei de deductibilitate a cheltuielilor de publicitate pentru firmele mici si mijlocii ar putea ajuta IMM-urile sa-si dezvolte afacerile profitand de serviciile aduse de publicitate, costurile pentru aceste servicii fiind aceleasi ca ale societatilor cu cifre de afaceri mari. Institutia propune si alte prevederi care sa fie incluse in codul fiscal, precum deductibilitatea integrala a cheltuielilor de pregatire si instruire profesionala a personalului firmelor mici si mijlocii si impozitarea progresiva a acestora, in functie de dimensiunea profitului. Proiectul Codului fiscal ar putea fi definitivat pana la sfarsitul lunii august, documentul fiind in prezent discutat cu reprezentantii sindicatelor si ai patronatelor. Documentul urmeaza sa fie supus aprobarii Parlamentului la inceputul lunii septembrie, dupa vacanta legislativa. Codul fiscal se presupune ca va abroga toate reglementarile referitoare la taxele si impozitele administrate de Ministerul Finantelor Publice, precum impozitul pe venit, taxa pe valoarea adaugata, accize, taxe si impozite locale. Scopul unanim al acestor legi este acela de a facilita investitiile, urmand sa intre in vigoare la inceputul anului 2004, in cazul in care va fi aprobat de Parlament.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii