Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:18 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Muncii Sustenabilitatea sistemului public de pensii este foarte importantă

ro

19 Apr, 2022 15:45 3323 Marime text


Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a anunțat, printr-o postare pe pagina proprie de Facebook, că veniturile pensionarilor nu pot fi îngheţate zeci de ani, aşa cum s-a scris în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

El a adăugat că are convingerea că vor avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru a înlătura această nedreptate făcută pensionarilor din România.
 

„Salut declaraţia noului ministru al Fondurilor Europene (Marcel Boloş, n.r.), care se alătură demersurilor făcute de mine pentru ajustarea PNRR în sensul eliminării acelui plafon de 9,4% din PIB aplicat pensiilor din România.

Apreciez abordarea rezonabilă a domnului ministru Marcel Boloş, care înţelege că veniturile pensionarilor nu pot fi îngheţate zeci de ani, aşa cum scrisese în PNRR fostul ministru de la USR. Am convingerea că, de acum înainte, cele două ministere vor avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru a înlătura această nedreptate făcută pensionarilor din România", a precizat ministrul Muncii.

Ministrul Fondurilor Europene a arătat luni  că există o parte a cheltuielilor cu pensia discutabilă, respectiv cea a pensiilor speciale.
 

„Este incorect faţă de oameni şi faţă de cei care au lucrat o viaţă întreagă, dacă pui în cumpănă acele pensii care sunt discutabile, aici comisia a solicitat această reaşezare.

Nu aş vrea să intru în detalii, să nu pornesc discuţii în spaţiul public', a spus Boloş, precizând ca 'a pune toţi pensionarii sub acelaşi plafon de 9,4% din PIB, fără să gândeşti la partea aceasta de justiţie socială, nu cred că este de bun augur, pentru oricare din guvernele din România", potrivit postării ministrului.


În luna martie, la finalul unei întâlniri cu Nicolas Schmit, comisarul european responsabil pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Marius Budăi a anunţat că plafonul de 9,4% din PIB care limitează cheltuielile cu pensiile va fi flexibilizat. 
 

„Am discutat cu domnul comisar un aspect extrem de important aici în sistemul de pensii şi i-am explicat domnului comisar de ce sunt atât de imperativ când solicit flexibilizarea acestui procent de 9,4%.

Aşa va fi pe viitor, acest procent de 9,4% va fi flexibilizat, din mai multe motive. Am fost amândoi de acord că sustenabilitatea sistemului public de pensii este foarte importantă, şi aşa trebuie să fie, şi susţinem acest lucru.


Atât timp cât noi avem între 4 şi 5 milioane de cetăţeni români care au fost pregătiţi de România şi care contribuie la PIB-urile altor state din Europa, este un motiv extrem de important să solicităm flexibilizarea şi vom obţine aceasta flexibilizare de la Comisia Europeană", a afirmat acesta. 


El a menţionat că va demonstra Comisiei Europene că încadrarea pensiilor în procentul de 9,4% va duce la sărăcirea populaţiei. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii