Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:40 06 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep şi Gică Hagi, printre sportivii celebri din expoziţia figurilor de ceară. Nu lipsesc nici Messi sau Ronaldo (galerie foto)

ro

16 Nov, 2019 00:00 4018 Marime text
În centre comerciale din mai multe oraşe ale României au fost expuse statui de ceară, în mărime naturală, ale unor personalităţi mondiale, din diferite domenii.
 
Expoziţiile sunt ale Muzeului figurilor de ceară din Varna (Bulgaria), care efectuează un turneu şi în România. Cei interesaţi pot admira 30 de copii în ceară ale vedetelor, lângă care se pot şi fotografia, iar Constanţa are şi ea reprezentanţi: marea jucătoare de tenis Simona Halep, câştigătoarea turneelor de Mare Șlem de la Wimbledon şi Roland Garros şi fost număr unu mondial, şi cel mai mare fotbalist din istoria fotbalului românesc, Gică Hagi, în prezent managerul tehnic al FC Viitorul şi creatorul proiectului de mare succes Academia Hagi - FC Viitorul. 
 
Alte figuri de ceară ale unor sportivi sau foşti sportivi din expoziţie sunt cele ale lui Messi, Cristiano Ronaldo, Ilie Năstase sau Ion Țiriac.
Nu lipsesc nici copiile în mărime naturală şi ale unor celebrităţi din domenii extra-sportive, precum Donald Trump, Vladimir Putin, Nicolae Ceauşescu, Regele Mihai, Michael Jackson, Al Pacino, Robert de Niro, Justin Bieber, Ariana Grande, Mr. Bean, Smiley sau Inna. Fiecare exponat este însoţit de o scurtă prezentare în patru limbi (română, rusă, engleză şi germană). 
 
Sursa foto: Facebook (Figuri de ceară) 
 
Citeşte şi:
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii